Local

O focșăneancă și-a îngropat câinele de companie pe domeniul public din fața blocului

Ziarul de Vrancea
25 feb 2022 2464 vizualizări
”Înțelegem durerea doamnei care și-a pierdut cel mai credincios prieten, dar avem pretenția că locuim totuși într-un oraș și suntem guvernați de niște legi valabile pentru toată lumea.(...) Confirmarea că lucrurile așa stau a venit de la Poliția Locală, care a efectuat o verificare la fața locului. Polițiștii au decis să înainteze o adresă către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) pentru ridicarea cadavrului animalului din acel loc, urmând ca stăpâna patrupedului mort să fie sancționată.” spune despre întâmplare viceprimarul Municipiului Focșani Alexandra Tătaru într-o postare pe contul său de facebook în care face publică toată povestea.Citiți în continuare textul integral al postării.
 

Este bine de știut!

Zilele trecute, în atenția noastră s-a aflat o situație cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Un localnic ne-a semnalat faptul că proprietara unui apartament de pe strada Independenței și-a îngropat câinele de companie care i-a murit taman în fața blocului, pe spațiul public, pe un teren folosit deopotrivă de copii și adulți.

Confirmarea că lucrurile așa stau a venit de la Poliția Locală, care a efectuat o verificare la fața locului. Polițiștii au decis să înainteze o adresă către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) pentru ridicarea cadavrului animalului din acel loc, urmând ca stăpâna patrupedului mort să fie sancționată.

Înțelegem durerea doamnei care și-a pierdut cel mai credincios prieten, dar avem pretenția că locuim totuși într-un oraș și suntem guvernați de niște legi valabile pentru toată lumea.

Regulamentul Seviciului de Salubrizare a municipiului Focșani, aprobat prin Hotărârea 16/2008, ne lămurește în legătură cu ce trebuie să facem în astfel de situații.

-Pe scurt, prin intermediului serviciului municialității sunt colectate cadavrele animalelor de pe domeniul public şi predate către unităţile de ecarisaj, pentru neutralizarea lor. Trebuie doar să anunțăm acest lucru la DDSP, la numerele de telefon 0237225617; 0237225618!

Text informații + foto:Alexandra Tătaru


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.