O declarație cât un autodenunț: Oprișan despre averea familiei - „Mama mea sunt eu!“
Marian Oprișan a recunoscut în fața ziariștilor cunoscutei emsiuni „România te iubesc!“ ceea ce toată lumea știe iar autoritățile se feresc să verifice: mama sa este paravanul după care își ascunde averea și afacerile de ochii cetățenilor și, mai ales, de instituțiile cu atribuții în verificarea veniturilor, precum ANI.
Întrebat de jurnalista Paula Herlo cum a ajuns mama sa într-un parteneriat imobiliar cu foștii baroni PSD de Constanța, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, în prezent la pușcărie, și cu afaceriștii Elan Schwartzenberg și Sorin Strutinsky, ambii implicați în dosare de corupție, Oprișan, vizibil iritat i-a răspuns:
„Am vorbit mai mulți și voiam să ne construim un apartament în Capitală, prin asociere am ajuns, cum vă spun eu. Eu am mai spus-o și public, da? Mama mea sunt eu, da? Ca să nu avem niciun fel de discuții.”
Pentru cei ce nu-și mai amintesc, este vorba de un bloc cu 25 de apartamente, construit în cartierul Băneasa, în București, în 2012. Acesta este deținut de 16 proprietari printre care se numără Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Elan Schwartzenberg, Gabriel Strutinsky și Marian Oprișan. Ceilalți co-proprietari sunt amici sau parteneri de afaceri ai lui Schwartzenberg
Declarația dată jurnalistei de la ProTV valorează cât un autodenunț la care ar trebui să aplece urechile funcționarii de la Agenția Națională pentru Integritate. Marian Oprișan a recunoscut că s-a folosit de mama sa, o persoană particulară absolut respectabilă, pentru a-și ascunde averea și pentru a nu se supune verificărilor de legalitate prevăzute pentru aleși și funcționari publici de legislația în vigoare.
Mama, paravanul la îndemână pentru a ocoli legea ANI
Încă de pe la începutul anilor 2000, mai exact de la apariția legii privind obligativitatea funcționarilor publici și a aleșilor de a-și declara veniturile și bunurile, Marian Oprișan a apărut ca un politician sărac. Deși toată lumea îl vedea conducând limuzine de sute de mii de euro, ducând un trai opulent, în celebra vilă de la Km 25, petrecându-și sărbătorile și vacanțele în străinătate, în special în Italia, declarațiile sale de avere erau goale. Foi albe. Unul sau două apartamente în Focșani, ceva credite, câteva terenuri la Petrești și cam atât.
Nu apar nici barca cu care s-a dat pe apă la inundațiile din 2005, nici Toyota Tundra, nici Audi A6, nici Nissan-ul Navara ori ceilalți bolizi cu care s-a afișat de-a lungul timpului, nici domeniul de la Bolotești ori imobilele din București. De asemenea, nu apar depozite bancare sau alte surse de venit, în afară de salariu, care să-i permită viața opulentă pe care o duce.
În schimb, de câtva timp au început să figureze donații și împrumuturi primite de la mama sa, de ordinul zecilor de mii de euro. În documentul aferent anului 2018, apare un împrumut, în valoare de aproximativ 50.000 de euro
De fiecare dată când a fost întrebat despre avere, Oprișan a arătat spre propria mamă, spunând că ea este proprietarul, și a închis subiectul. Sec și fără alte întrebări. Așa a făcut când a fost surprins la volanul Ford-ului Shelby în valoare de aproximativ 120.000 de euro. Întrebat cui aparține mașina, a răspuns că este a mamei sale care i-o mai împrumută din când în când.
Fiind o persoană particulară, mama sa nu avea obligația să dea socoteală pentru bunurile pe care le deține în proprietate decât instituțiilor de stat, în cazul unor anchete sau cercetări penale. Altfel, este apărată de legea privind protecția datelor cu caracter personal care îi permite să-și țină afacerile și averea departe de ochii curioșilor.
Oprișan își dorește ca averea să-i fie ascunsă prin lege
Deși susține că nu are nimic de ascuns Marian Oprișan și-a secretizat toate declarațiile de avere și de interese de pe site-ul Consiliului Județean, cu excepția ultimei, din 2019. El a invocat prevederi ale GDPR – Regulamentul general privind protecția datelor cu caracater personal.
A fost singurul președinte de consiliu județean din România care a procedat astfel.
Mai mult, într-o discuție cu reporterii Press One, a declarat că, în opinia sa, legislația românească ar trebui modificată în sensul în care declarațiile de avere depuse la ANI să fie ascunse publicului larg și să poată fi consultate doar de instituțiile statului.
Revăzându-le acum, teoriile sale despre modificare a legislației ANI capătă un alt sens. De fapt, Marian Oprișan face apel la tot felul de tertipuri, de la trecerea averii pe numele mamei și până la anonimizarea și secretizarea declarațiilor de avere, ca să nu fie nevoit să dea socoteală pentru proveniența bunurilor pe care le deține.