Local

Numărul declarațiilor privind taxa de salubrizare depuse la Primăria Focșani până la sfârșitul lunii martie este foarte mic

Ziarul de Vrancea
9 apr 2019 1543 vizualizări

Această constatare însoțită de un apel în consecință, este făcută publică  într-o postare activată pe contul de facebook Primăria Municipiului Focșani

Anunț privind declarațiile pentru taxa de salubrizare

Având în vedere că până la data de 31.03.2019 declarațiile privind taxa de salubrizare au fost depuse în număr foarte mic, Primăria Municipiului Focșani reamintește persoanelor fizice și juridice că, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 510/2018 privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2019, au obligația depunerii declarației de stabilire a taxei speciale de salubrizare.

În situația în care dețineți contract cu un operator autorizat este necesar să completați declarația și să precizați datele solicitate.

Declarația completată se va depune la registratura Serviciului taxe și impozite locale, registratura generală a Primăriei Focșani sau poate fi comunicată on-line la adresa de e-mail primarie@focsani.info.

În cazul în care nu dețineți contract încheiat cu un operator autorizat pentru serviciul de salubrizare (gunoi menajer) precum și pentru nerespectarea celor de mai sus, se va proceda la emiterea deciziei de impunere din oficiu, calcularea făcându-se cu un tarif de 14.71 lei/persoană/lună pentru persoanele fizice și de 3.85 lei/mp/lună pentru persoanele juridice.

Persoanele fizice/juridice aflate în această situație pot încheia contract cu operatorul S.C. CUP SALUBRITATE S.A. FOCȘANI (singurul operator licențiat ANRSC pentru Municipiul Focșani) care va fi depus în copie la Serviciul impozite și taxe locale în vederea scăderii din evidența fiscală, scădere ce va produce efecte cu data de 01 a lunii următoare depunerii documentelor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.