Local

Nu le mai ajunge pământul: Biserica a pus ochii pe parcarea de lângă lângă Catedrală

Ionel Sclavone
28 ian 2019 4213 vizualizări

Episcopia Buzăului și Vrancei pretinde 229 de metri din parcarea poziționată între Electrica și Catedrala Cuvioasa Parascheva, inventariată de Parking SA cu nr. 135. Vor fi desființate 24 de locuri de parcare dintr-un total de 51, câte au fost inventariate până acum. Cererea a fost înaintată Primăriei de parohul Catedralei, Florentin Răuță și va fi supusă votului pe 31 ianuarie. De la proiectul de hotărâre lipsesc punctul de vedere al Parking și acordul focșănenilor din zonă care vor fi afectați direct. Catedrala a mai primit de la Primărie, prin hotărâre de Consiliu Local, 1.124 metri pătrați.

 

Episcopia Buzăului și Vrancei, prin Florentin Răuță, parohul Catedralei Cuvioasa Parascheva, pretinde Primăriei o parte din parcarea poziționată între Electrica și locașul de cult, inventariată de Parking SA cu nr. 135. Cererea se referă la o suprafață de 229 de metri pătrați, dintr-un total de 844 pe care au fost amenajate 51 de locuri. În condițiile în care consilierii locali vor aproba cererea preotului, potrivit proiectului de hotărâre, parcarea va fi redusă la 615 metri pătrați și vor fi desființate 24 de locuri.

Potrivit schițelor publicate pe website-ul Parking SA, firma Municipalității, parcarea ce va fi desființată parțial, deservește proprietarii de autoturisme, persoane fizice, care locuiesc în blocurile din Bulevardul Republicii 41.

Pe lângă cei 229 de mp, Biserica a mai cerut încă 48 de metri pătrați, culoarul care delimitează curtea Catedralei de Punctul Termic. În total, dacă hotărârea va trece, parohia va primi 277 mp. Pe terenul respectiv, se dorește construcția unui bazin subteran de apă, care să corespundă cerințelor de avizare ale ISU, a unei clopotnițe cu boltă, care să asigure accesul spre zona pieței și un sediu administrativ parter și etaj.

„În acest sens pentru buna desfășurare a activității de cult, administrativ-gospodărești, social-filantropice dar și din necessitatea de a corespunde din punct de vedere ethnic privind autorizarea de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, respectuos vă rugăm să supuneți atenției Consiliului Local spre a analiza cu celeritate posibilitatea acordării cu titlu de folosință gratuită pe durata existenței construcției a suprafeței de 277 mp teren situate în partea de nord a Catedralei pe locul fostelor garaje care au fsot dezafectate, întrucât intenționăm să amenajăm următoarele construcții fără de care Catedrala nu poate funcționa“, se arată în solicitarea pe care parohul Florentin Răuță a înaintat-o Consiliului Local și pe care o vrea rezolvată de urgență. Cererea a fost înregistrată la Primărie pe 21 ianuarie a.c. și va fi supusă aprobării plenului Consiliului Local în ședința ordinară din 31 ianuarie a.c.

Parcarea ar putea fi desființată pentru a satisface pretențiile Bisericii

Iar acesta pare a fi doar începutul pretențiilor pe care Episcopia e ridică asupra parcării inventariate la nr. 135. Dacă lecturăm scrisoarea parohului Răuță, realizăm că peste puțin timp este posibil să revină cu o nouă solicitare pentru o altă bucată de teren. Poate chiar pentru întrega parcare:  

„De menționat că intenționăm să reface clopotnița potrivit proiectului vechii clopotnițe a Bisericii Domnești, astfel încât să putem aduce în prezent măcar o parte din monumentele istorice care au căzut sub lama buldozerelor în perioada comunistă. Totodată pe sub turnul clopotniță se va face accesul din zona pieței în curtea Catedralei la evenimentele importante din viața credincioșilor cum ar fi Botezuri și Cununii, având în vedere faptul că în zonă există parcarea pe care cetățenii o pot utiliza cu aceste prilejuri. Clopotnița va fi încadrată de o parte și alta de un corp de clădire P+1 în care va funcționa sediul administrativ și sediul Social-Caritativ“, se arată în documentul înregistrat de preotul Răuță.

Astfel, pentru a asigura accesul dinspre Piața Moldovei spre Catedrală, prin parcare, vor trebui amenajate alei și trotuare pietonale ceea ce presupune restrângerea sau chiar desființarea în totalitate a acesteia. Caz în care, focșănenii din blocurile din jur, care au închiriat sau vor să închirieze locuri pentru mașinile lor, vor fi trimiși la plimbare.  

Lipsa parcărilor din Focșani a ajuns o „problemă socială“

În acest moment, toată lumea este de acord, Focșaniul se confruntă cu o gravă criză a de reședință, Motiv pentru care chiria pentru un loc, scos la licitație de Parking SA, administratorul parcărilor, a ajuns să coste și 2.400 de lei pe an, o sumă foarte mare.

Desi funcționează de doi ani, Parking SA nu a reușit să inventarieze toate parcările de pe raza municipiului și să le închirieze. Pe de altă parte, multe dintre locațiile identificate și închiriate nu sunt corespunzătoare. O parte din parcări sunt sparte, pline de gropi, neamenajate, greu accesibile pentru autovehicule și proprietari sau sunt amplasate în zone inundabile.

Chiar directorul Parking SA, Nicușor Statache, susținea într-o declarație că lipsa locurilor de parcare este o problemă socială în Focșani. El însuși a trebuit să recurgă la o șmecherie, încălcând propriile-i dispoziții pentru a obține trei locuri de parcare, lângă locuința personală, pentru mașinile pe care le deține. Dacă pentru un focșănean obișnuit este aproape imposibil să primească, legal, două locuri, Nicu Statache se folosește de o plăcuță de identificare a locului de parcare expirată ca să-l ocupe, fără drept, pe-al treilea.

Aceasta în condițiile în care în urmă cu câtva timp îi avertiza pe focșănenii - aflați în aceiași situație ca el - cărora le-au expirat contractele de închiriere, încheiate cu Direcția de Dezvoltare, înainte de înființarea Parking să predea plăcuțele.

Or, având în vedere problema locurilor de parcare insuficiente din Focșani – o adevărată problemă socială - cererea Bisericii, adresată Consiliului Local, de a desființa 24 de locuri din parcarea nr. 135 este  nepotrivită.

Din proiectul de hotărâre lipsește punctul de vedere al focșăneilor afectați

Pare curiosă graba cu care i s-a dat curs solicitării preotului Florentin Răuță, parohul Catedralei Cuvioasa Parascheva din Focșani, inițiându-se un proiect de hotărâre,în Ședința CL Focșani din 31 Ianuarie 2019, fără să analizeze aspectele și implicațiile  pe care le va avea acesta  asupra locatarilor (din documentele atașate nu reiese acest lucru  - n.red.) .

Primăria ar fi trebuit să organizeze o întâlnire – dezbatere – cu focșănenii din zonă și să le ceară punctul de vedere. Aceasta deoarece ei vor fi cei afectați direct în cazul aprobării hotărârii în Consiliul Local. Opinia lor, pro sau contra, însoțită, eventual, de o listă de semnături, trebuia atașată proiectului de hotărâre supus dezbaterii consilierilor, pentru ca aceștia să voteze în conformitate cu dorința cetățenilor

În al doilea rând, Municipalitatea trebuia să solicite și să atașeze proiectului de hotărâre, punctul de vedere al Parking SA. Reprezentanții societății care administrează parcările aveau obligația să prezinte o opinie și o soluție pentru relocarea celor 24 de locuri ce vor fi desființate. Aceasta deoarece focșănenii care vor fi afectați și vor pierde locurile vor avea nevoie de alte spații unde să-și parcheze autoturismele.

Până în prezent, Episcopia Buzăului și Vrancei a primit de la Primărie, pentru Catedrală, cu titlu de folosință gratuit pe perioada existenței construcției, o suprafață de 1.124 metri pătrați. Pe lângă teren, Biserica a mai obținut și o parte din Punctul Termic nr. 19, din spate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.