Local

VIDEO | Primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă: ”Nu avem un ortodox care să ne conducă, deşi suntem un popor ortodox“

Ziarul de Vrancea
29 ian 2019 2110 vizualizări

În interviul pe care l-a acordat în luna ianuarie postului Atlas TV, primarul Cristi Valentin Misăilă a făcut o serie de afirmații care deja au stârnit discuții în spațiul public.

Cu altă ocazie, primarul a intrat în atenția presei centrale după ce a declarat că cetăţenii din Focşani nu mai pleacă din ţară pentru că în România sunt salarii comparabile cu ţările dezvoltate din UE.

Redăm în continuare declarațiile edilului, împreună cu înregistrarea interviului acordat postului Atlas TV, cu precizarea că respectivele afirmații încep de la minutul 34:28 al înregistrării.

“Din nefericire, în 2018, când ar fi trebuit să serbăm Centenarul Marii Uniri, în loc să fim marcaţi de o unitate şi o solidaritate, aşa cum ar fi în orice popor civilizat, am fost marcaţi numai de momente de dezbinare şi parcă mai mult ca oricând, mulţi cetăţeni rău intenţionaţi din afara ţării şi din interiorul ţării, pornind de la cel mai înalt nivel al conducerii acestei ţări, au încercat doar să ne dezbine. Iată că suntem într-o situaţie total neplăcută, să ajungem să avem o guvernare ciuntită şi nici în acest moment să nu avem în două ministere extrem de importante miniştri pe post din considerente mai puţin ortodoxe. Pentru că nu avem un ortodox care să ne conducă, deşi suntem un popor ortodox."

"Nu fac politică, dar este o realitate pe care o trăim şi din nefericire toate aceste sincope la nivelul cel mai înalt al conducerii ţării se răsfrâng şi asupra noastră, pe plan local. Din acest motiv, nu avem nici un buget foarte bine consolidat, pentru că sunt mari discuţii la nivel naţional în ce priveşte elaborarea bugetului. Și din același motiv, nici noi pe plan local, nefiind bugetul național aprobat, nu putem nici noi aproba bugetul local. Se ţin în loc licitaţii, se țin în loc contracte. Iată avem finalizate foarte multe licitaţii, dar nu putem semna contracte pentru că nu avem buget. După ce se va aproba bugetul la nivel național, mai există un termen de 45 de zile la data la care putem să aprobăm bugetul local. Pierdem foarte mult timp. Noi acum cheltuim doar pentru funcționare”, a spus Misăilă în interviul de la Atlas TV, începând de la minutul 34:28 al înregistrării VIDEO de mai jos

VIDEO:vrancea atlastv

Cu altă ocazie, primarul a intrat în atenția presei centrale după ce a declarat că cetăţenii din Focşani nu mai pleacă din ţară pentru că în România sunt salarii comparabile cu ţările dezvoltate din UE. “Este o falsă opinie a dumneavoastră că cetăţenii din Focşani părăsesc ţara. Spun cu toată convingerea că sunt foarte mulţi cetăţeni care revin în ţară şi sunt bucuroşi pentru că administraţia publică locală şi judeţeană se preocupă de crearea unor condiţii de viaţă mult mai bune şi prin guvernarea PSD salariul minim pe economie a crescut considerabil, ajungând să fie comparabil cu salariile din ţările unde au lucrat, ceea ce face mult mai atractivă viaţa în România”, a spus primarul Cristi Misăilă.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.