Local

Noutăți pentru vrânceni: Achiziția mașinilor prin programele Rabla se va face și din fonduri europene

Ionel Sclavone
4 feb 2021 2936 vizualizări

Persoanele interesate să-și înlocuiască automobilele vechi cu altele noi sau mai puțin poluante, prin programele Rabla, vor putea să le achite și din fonduri europene. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a modificat regulile pentru cele două programe, Rabla Clasic și Rabla Plus.

Noile modificări vizează, în principal, sursele de finanțare din care beneficiarul primei de casare pentru acoperi diferența de preț la achiziția mașinilor.

Ministerul Mediului a modificat ghidul programului Rabla Plus, adăugând noi surse financiare la care pot apela cei interesați să-și cumpere o mașină electrică sau hibrid. Astfel, pe lângă prima încasată de la stat, ei pot folosi, ca surse financiare complementare, creditul bancar, leasingul financiar dar și fondurile europene. Este vorba de banii alocați prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020.

„Ecotichetul se scade din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid, denumit în continuare preț de comercializare, diferența fiind asigurată de către solicitant din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare, finanțare în baza unui contract de leasing financiar și/sau din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020”, se arată în documentul emis de Ministerul Mediului.

În același sens, ministerul a modificat și ghidul programului Rabla Clasic, dând posibilitatea celor care au casat o mașină veche să cumuleze prima obținută cu banii europeni atrași prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020. Finanțarea este asigurată celor care intenționează să achiziționeze o mașină „verde”.

Ministerul Mediului a mai modificat și modul de calcul a pragurilor emisiilor de CO2 în funcție de care se acordă finanțare de la stat.

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus

În cadrul programului Rabla Clasic, doritorii care intenționează să-și înlocuiască mașinile vechi pot cere bani de la stat, cu condiția să caseze un autovehicul mai vechi de opt ani. Ca să fie acceptat, acesta trebuie să fi fost înmatriculat în România. Valoarea primei de casare este de 6.500 lei, exceptând motocicletele, pentru care prima de casare este de 3.500 lei.

La această sumă se mai poate adăuga și un bonus de 2.500 de lei, pentru achiziționarea de autovehicule noi, hibrid sau de 1.000 de lei, dacă este achiziționată o mașină cu motor care generează maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.

Prin programul Rabla Plus, cei interesați își pot cumpăra mașini noi electrice sau electrice-hibrid. Aceștia pot solicita, de la stat, în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculelor, ce urmează să fie cumpărată, ecotichete de până la 45.000 de lei, aproximativ 9.300 de euro. În premieră, prin program se pot cumpăra și motociclete electrice.

Începând din 2020, mașinile cumpărate prin programul Rabla Plus nu vor putea fi vândute în primul an de la cumpărare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.