Local

Noutăți despre cazul șefului secției Poliție Rurală nr 8 Tulnici care oprit în trafic în Focșani ar fi refuzat testarea cu aparatul etilotest

Ziarul de Vrancea
18 ian 2024 4720 vizualizări
Foto:Arhiva ZdV.Credit foto:desteptarea.ro
Foto:Arhiva ZdV.Credit foto:desteptarea.ro

Referitor la acest caz purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea a precizat luni 15 ianuarie 2024, la ora 11:55, următoarele într-o informare de presă:"Fapta săvârșită se încadrează drept contravenție, implicit permisul de conducere fiind reținut pentru 90 de zile. De asemenea, a fost aplicată  și o sancțiune de 1.485 de lei.Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea  a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință."

Reamintim că vineri 12 ianuarie 2024 la ora 10:38, prin intermediul unei informări de presă transmisă de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea a anunțat că un polițist din cadrul instituției care a refuzat în cursul nopții de joi spre vineri 11 spre 12 ianuarie 2024  în jurul orei 23:35, în municipiul Focșani, testarea cu aparatul etilotest a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltat mostrele biologice.

Știre 12 ianuarie 2024, ora 10:38, IPJ Vrancea:În cursul nopții trecute,  în jurul orei 23:35, în municipiul Focșani,  polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism. 

La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei alcoolemiei în sânge.

Întrucât persoana în cauză are calitatea de poliţist, conducerea inspectoratului poate dispune o anchetă internă, dacă rezultatele analizelor de laborator vor indica o îmbibaţie alcoolică

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a declarat, în nenumărate rânduri, toleranţă zero faţă de consumul de alcool sau substanțe psihoactive, iar de fiecare dată au fost luate măsuri ferme.    

Prin urmare, şi în situaţia dată vor fi aplicate toate  măsurile legale, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză are calitatea de poliţist, organ de aplicare a legii, care veghează respectarea acesteia.

Conform informațiilor vehiculate în mediul online polițistul despre care este vorba într-o informare de presă transmisă de compartimentul relații publice al IPJ Vrancea ar fi șeful secției Poliție Rurală nr 8 Tulnici, comisarul șef, Valentin Găină  

Citiți și:Polițist prins băut la volan chiar de colegii săi la un control de rutină, pe o stradă din Focşani. IPJ va dispune o anchetă

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.