Local

Nouă persoane au fost reținute după scandalul de la Texas

Gabriel Sava
7 iul 2017 1364 vizualizări
Foto: Scandalul a avut loc în clubul Texas unde grupurile rivale s-au luat la bătaie cu ce au găsit.Polițiștii și agenții de pază au intervenit cu rapiditate
Foto: Scandalul a avut loc în clubul Texas unde grupurile rivale s-au luat la bătaie cu ce au găsit.Polițiștii și agenții de pază au intervenit cu rapiditate

Trei dintre ele sunt dintre scandalagii de la Sălaj u restul sunt focșăneni care au fugit după ce s-au încăierat u cu toatea acestea, până la ora închiderii ediției print, procurorii nu luaseră decizia de a-i prezenta sau nu în vederea arestării preventive

După mai bine de 18 ore de cercetări şi de audieri, poliţiştii focşăneni care cercetează faptele din dosarul scandalului din cartierul Sud, de la clubul Texas, au decis reţinerea a 9 suspecţi.  Se întâmpla aproape de ora 0 a zilei de vineri. "Polițiștii focșăneni au reținut nouă persoane, bănuite că în dimineața zilei de 6 iulie a.c, ar fi participat la o încăierare într-un club din localitate. La data de 6 iulie a.c, ora 04.38, Poliția municipiului Focșani a fost sesizată cu privire la faptul că, în incinta unui club din localitate, ar fi avut loc o încăierare. Din primele verificări, a rezultat faptul că, în urma unui conflict spontan, între două grupuri de persoane, ar fi izbucnit un scandal, care a degenerat într-o încăierare. Opt dintre persoanele implicate, din județul Sălaj, au reclamat faptul că ar fi fost agresate de alți tineri, cu identitate necunoscută, care ar fi fugit de la fața locului. De asemenea, una dintre persoanele agresate, care făcea parte din grupul din județul Sălaj, a reclamat faptul că, din încăierarea produsă, a constatat lipsa unui lanț din aur. În urma activităților specifice, polițiștii au reușit identificarea celorlalte persoane implicate, din municipiul Focșani, bănuite că ar fi participat la încăierare. Față de trei persoane din județul Sălaj, respectiv șase din municipiul Focșani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 ore, urmând a fi prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu propuneri legale. În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și furt calificat. Totodată, polițiștii au identificat în incinta clubului o persoană, care ar fi folosit programe informatice piratate, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art 139^9 din Legea 8/1996 . Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt", au comunicat reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Vrancea. La ora închiderii ediției print, procurorii nu luaseră încă o decizie în privința celor 9 persoane arestate. Procedural, mandatele de reținere urmau să expire în seara zilei de vineri, moment până la care procurorii urmau să decidă dacă vor stabili vreo măsură, dacă îi vor elibera sau îi vor prezenta instanței în vederea arestării preventive.  (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.