Local

Notă de presă transmisă de Biroul de Presă al CJ Vrancea cotidianului nostru după ediția din 18.09.2022 a ”România te iubesc”

Ziarul de Vrancea
22 sep 2022 1804 vizualizări

Ca urmare a apariției materialului jurnalistic ”Podurile noastre toate” în cadrul emisiunii ”România te iubesc” de pe postul de televiziune Pro TV, în data de 18 septembrie 2022, preluat în cotidianul Ziarul de Vrancea, dorim să facem câteva precizări clarificatoare pentru opinia publică:

1.Podul provizoriu de la Vadu Roșca, peste râul Putna, a fost edificat de Consiliul Județean pentru a asigura circulația localnicilor, până la finalizarea lucrărilor la podul mare de pe DJ 204D. Podul provizoriu a fost realizat astfel încât în cazul unor viituri să poată fi repus în funcțiune rapid. Beneficiarul și-a asumat de la început construirea rampelor de acces de la capete din pământ, fapt care permite trecerea apei și apoi reconstruirea într-un timp scurt și reluarea traficului.

2.Pe numele președintelui Consiliului Județean Vrancea nu există nicio plângere penală înregistrată la DNA cu privire la acest pod. Denunțul la care se face referire este realizat la modul general, pentru a fi verificată fapta și nu este cu referire la persoane.3

3.Reiterăm faptul că autorizația de construire pentru un obiectiv de investiție NU se emite în baza unei expertize tehnice, ci în baza unor documentații tehnice și avize, care au la bază această expertiză, ce reprezintă primul pas pentru demararea unui proiect, afirmația ”lucările au demarat în baza unei expertize expirate” fiind eronată.

Mai mult, expertiza tehnică realizată în anul 2018 nu a identificat probleme constructive ale podului și experții au propus soluții pentru reabilitarea podului, nu pentru consolidarea sa. Ca atare, chiar și dacă autorizația de construire și avizele ar fi fost emise cu câteva luni mai devreme, lucrările propuse în expertiză, preluate în documentațiile tehnice ulterioare, nu ar fi preîntâmpinat producerea evenimentului neprevăzut.

Din păcate, astfel de situații determină Consiliul Județean Vrancea ca pe viitor să solicite experților să nu se rezume la expertizele tehnice ”tip” în baza legii, ci să insiste și să verifice aprofundat, astfel încât să rezulte situația reală a podurilor, majoritatea construite în anii 1970.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Precizările Ziarului de Vrancea:

Reamintim concluzia  exprimată în ediția de duminică 18 septembrie 2022 a realizatoarei emisiunii ”România te iubesc” difuzată de postul de televiziune Pro TV referitoare la podul de pe DJ 204 D dintre Vulturu și Vadu Roșca care s-a prăbușit la extremitatea care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca, pe 30 aprilie 2022.

Paula Herlo producător al emisiunii ”România te iubesc!”(n.r. comentariu pe fundalul emisiunii): Dacă podul ar fi fost monitorizat în timp, activitate ce cade în sarcina Consiliului Județean Vrancea, experții și-ar fi dat seama că sunt mari probleme privind siguranța lui. 

Paula Herlo producător al emisiunii ”România te iubesc!”(n.r. comentariu pe fundalul emisiunii din 18 septembrie 2022): Din cele peste 20.000 de poduri și podețe din România, peste 80% sunt făcute în perioada comunistă. Și majoritatea își ating limita de exploatare. Ministerul Transporturilor ar trebui să monitorizeze mai ales podurile cu risc de prăbușire, 700 la număr.

Paula Herlo producător al emisiunii ”România te iubesc!”(către Mariana Gârștea-Asociația Profesională pentru Monitorizarea Geotehnică și Structurală) ): Câte poduri din România sunt monitorizate ca la carte?

Mariana Gârștea-Asociația Profesională pentru Monitorizarea Geotehnică și Structurală: Eu știu de două!

Paula Herlo producător al emisiunii ”România te iubesc!”: Două din câteva mii!

Mariana Gârștea-Asociația Profesională pentru Monitorizarea Geotehnică și Structurală: Da! Și când vorbim de monitorizare ca la carte vorbim de parametri structurali monitorizați prin senzori și nu doar prin inspecții vizuale

Paula Herlo producător al emisiunii ”România te iubesc!”: Acești senzori colectează informații privind comportamentul podurilor și pot pune autoritățile în gardă.

Citiți și: VIDEO | Problemele podului de pe DJ 204D dintre Vulturu și Vadu Roșca, discutate la emisiunea „România, te iubesc!”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.