Local

Notă a Curții de Conturi: Locuri de parcare ascunse, care nu există în evidențele Parking Focșani

Ionel Sclavone
16 sep 2019 4991 vizualizări

Mai multe locuri de parcare administrate de Parking SA, societatea din subordinea Municipalității nu figurează în evidențele contabile și nici în inventarele domeniului public și privat al municipiului Focșani. Descoperirea a fost făcută de auditorii financiari ai Curții de Conturi. Practic, în vreme ce focșănenii licitează sume astronomice pentru un loc, conducerea Parking are la dispoziție o rezervă de parcări pe care o poate atribui discreționar. Printre cei care au ocupat abuziv un loc de parcare, în baza unei plăcuțe expirate, s-a aflat la începutul anului și directorul societății, Nicușor Statache.

Curtea de Conturi a descoperit că mai multe locuri de parcare nu apar în evidențele contabile ale Parking SA, societatea care administrează parcările de pe raza municipiului Focșani. Practic, acestea nu apar nici în hârtiile Primăriei.

O notă de control întocmită de auditorii financiari ai Curții de Conturi a constatat că reprezentanții Parking SA nu au anunțat Primăria în legătură cu locurile pe care le-au descoperit și care nu figurează în inventarul domeniului public și privat al Municipiului Focșani. Mai mult, acestea nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății, în conturi corespunzătoare și, deci, nu pot fi închiriate legal.

Practic, la dispoziția conducerii Parking SA există mai multe locuri de parcare care nu apar în inventare și care pot fi alocate discreționar, anumitor persoane.

La începutul anului, mass-media locală a descoperit că Nicușor Statache deținea un loc de paracare abuziv, în baza unei plăcuțe de identificare expirate, fără să plătească vreo taxă. Acest lucru se întâmpla în condițiile în care, ipocrit, le cerea focșănenilor să predea plăcuțele expirate și să nu se folosească de ele pentru a ocupa parcări la care nu au dreptul.  

Dat în vileag, Nicușor Statache s-a prezentat în fața Consiliului Local arogându-și dreptul de a ocupa abuziv locul de parcare:

„Dreptul pe care l-am dobândit prin închirierea acelui loc de parcare transformă de fapt acele locuri de parcare în proprietatea mea temporară. Am două locuri de parcare închiriate din anul 2014. În anul 2018 am schimbat gestionarul locurilor de parcare, de la Direcţia de Dezvoltare la Parking. Am trei maşini, recunosc. Două le parchez pe două locuri închiriate, încă din 2014, când era 240 de lei locul de parcare/an şi una pe domeniul public, acolo unde apuc, ca toţi ceilalţi vecini ai mei. Am dat un comunicat la momentul când am preluat mandatul pentru strângerea plăcuţelor cu Direcţia de Dezvoltare, am apelat la spiritul civic al fiecăruia dintre noi (…)“.

Statache s-a ferit să explice de ce nici măcar el n-a dat curs propriului îndemn la civism și nu a predat plăcuța expirată.

Parcări inventariate de mai multe ori vs. parcări care „nu există“

În urma verificărilor, Curtea de Conturi a descoperit și alte nereguli în administrarea parcărilor de pe raza municipiului. Mai multe locații au fost codificate (numite) în mod eronat și s-a ajuns în situația în care două sau chiar trei dintre acestea să primească același cod (nume). De asemenea, au fost descoperite situații în care o singură parcare a primit nume diferite, fiind inventariată de mai multe ori.

Alte parcări există în fizic și sunt administrate de Parking dar nu apar anexele procesului verbal de predare-primire întocmit de Primărie sau în inventarul domeniului public și privat al municipiului. Controlul a mai stabilit că parcările preluate de Parking SA nu au înscrise elemente de identificare, numărul de inventar, data punerii în funcțiune, elementele constructive, suprafața și valoarea acestora.

Pe de altă parte, în relația cu Parking, Curtea de Conturi a stabilit o serie de vinovății și în sarcina Primăriei condusă de Cristi Misăilă. Astfel, în opinia auditorilor, subalternii lui Misăilă au tratat cu superficialitate procesul de predare-primire a patrimoniului transmis către Parking SA. Ei nu au o evidență cu toate bunurile predate, nu au pus la dispoziția societății evidența nominală a locurilor de parcare ocupate și nu au colaborat pentru a clarifica neconcordanțele.  

Astfel, concluzionează auditorii Curții de Conturi, primarul Cristi Misăilă și funcționarii din subordinea sa nu au urmărit „protejarea patrimoniului public și privat al Municipiului Focșani“.

În vreme ce parcările sunt ținute la secret, costul abonametelor explodează

Locurile de parcare sunt o mare problemă în municipiul Focșani, nefiind suficiente pentru toți proprietarii de autoturisme. La momentul înființării, primarul Cristi Misăilă afirma că scopul noii societăți este de a rezolva tocmai această situație, a lipsei locurilor de parcare în Focșani.

Deși au trecut aproape trei ani de la acel moment, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Pe de-o parte, focșănenii sunt nevoiți să liciteze și să plătească abonamente pipărate pentru a-și putea parca autoturismul în apropierea locuinței, pe de altă parte, unii privilegiați dețin locuri la care nu au dreptul, care nu apar în inventare.

La licitațiile pentru adjudecarea parcărilor de reședință, focșănenii au ajuns să plătească sume record, printre cele mai mari din țară. Astfel, la începutul acestui an, în luna ianuarie, un proprietar de autoturism a câștigat un loc de parcare contra sumei de 1.500 de lei, de zece ori mai mare decât se plătește în mod normal.

Recordul a fost atins în 2018, când un alt localnic a scos din buzunar, tot în urma unei licitații, suma de 2.000 de lei plus TVA, pentru închirierea unui loc. Abonamentul a fost reînnoit şi pentru anul 201

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Valentin Filip, acum 1676 zile, 17 ore, 48 minute, 9 secunde
Cine imparte ......parte isi face . Bine ca sunt corecti cu ceilalti cetateni . Taxeaza , amendeaza , ridica autoturisme impreuna cu Politia Locala , o cooperare profitabila ambelor institutii . citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.