Local
Noi informatii despre S C Romagremin S A Focșani și arhiva de aici
3 oct 2025
2827 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:ppam.ro
Această idee de lucru a apărut tocmai datorită cetățenilor ce își caută în continuare documentele ajutătoare care să le permită să-și formeze sau să-și completeze dosarele de pensie pentru a obține fiecare leu cuvenit, mai ales în aceste timpuri, când, fie deficitul intern, fie scumpirile au produs multe surprize neplăcute oamenilor simpli ai acestei țări. Așa că nu poate fi nimeni indiferent, dacă ar putea avea un venit mai mare, constând fie și dintr-o mică creștere a pensiei.
Dar să vedem mai întâi ce a fost cu această unitate, care, după 1990, s a chemat S C Romagremin SA Focșani. Povestea ei poate părea destul de plicticoasă, mai ales pentru cei de azi care nu au prins perioada regimului comunist, dar și pentru acei care au simtit din plin „savoarea” ei , însă, probabil, că s-au săturat, până peste cap, de aberațiile acelor timpuri. Așadar prin decretul nr 219 din 14 iulie 1977 privind conducerea unitară a activității de producție a agregatelor minerale pentru construcții s-a înființat în județul nostru „Intreprinderea de Exploatare Industrială a Agregatelor Minerale pentru Construcții Doaga” cu Sectii de exploatare (vestitele balastiere ) deschise la Condrea, Suraia, Pufești, Pădureni și Doaga. Sediul principal al unității era la Doaga și avea în sfera de activitate, conform normativului respectiv, „extragerea, prelucrarea agregatelor minerale pentru construcții și executarea de utilaje, piese de schimb și reparații utilaje specifice” Una din primele ședințe ale tovarășilor din cadrul acestei întreprinderi a fost interesantă, atunci.

A început astfel:„Tovarăsi- Adunarea generală a organizației noastre de partid, de astăzi, are drept scop dezbaterea concluziilor desprinse din discuțiile individuale, conform indicațiilor date de conducerea de partid la plenara C.C. din martie 1979.Această acțiune constituie, așa cum a subliniat tovarășul Nicolae Ceaușescu la Congresul al XII lea, un important eveniment politic, prilejuind analiza activității comuniștilor, întărirea răspunderii lor, a combativității și spiritului revolutionar al întregului nostru partid..Va trebui să procedăm la o exploatare intensivă a tuturor utilajelor, la îmbunătățirea tehnologiilor existente și dezvoltare de noi tehnologii.Trebuie să existe mai multă preocupare în aprovizionarea ritmică cu materiale precum și în întocmirea de necesaruri bine justificate la nivelul secțiilor productive ....Tovarăși!O lipsă care se datorește Biroului Organizatiei de Bază este aceea că nu întotdeauna a reușit să determine membrii de partid în a face dovada unui efort suplimentar de gândire, să combată manifestările de rutină, de comoditate și mulțumire de sine , stimulând spiritul inovator, militând revoluționar pentru realizarea sarcinilor ce ne revin.Conștienți de răspunderile ce le revin ca membri ai Partidului Comunist, membrii de partid ai organizației noastre militează cu întreaga lor capacitate și putere de muncă pentru înfăptuirea politicii partidului de transformare revoluționara a societății, de edificare a socialismului și comunismului.Cel de-al XII lea congres al PCR -ulu a subliniat necesitatea ca, o dată cu preocupările pentru creșterea rândurilor partidului, să se acorde o deosebită atenție calității membrilor de partid, astfel că acest înalt titlu să fie acordat numai acelora care manifestă spirit revoluționar, au o ținută morală și etică exemplară FIECARE SA FIE UN EXEMPLU DE DARUIRE -în muncă și luptă pentru construirea socialismului , punând permanent pe primul plan interesele generale ale societății , cauza Partidului, a propășirii patriei , așa cum a reieșit și din angajarea membrilor de partid ai organizației noastre cu ocazia discuției individuale purtate în vederea semnării Angajamentului Solemn ......”


Si tot în felul acesta urmau alte zeci de pagini cu discuții sau dezbateri așa zis democratice, în care oamenii muncii de la această întreprindere păreau că au totul sub control și nimic nu se întâmpla fără știrea sau voința lor.Dar oare așa era? Puțin probabil!Cu toate acestea activitatea specifică a acestei unități industriale a mers cu aceste impresionante manifestări de conducere colectivă, până s-a spart buba în decembrie 1989.
Când s-a considerat că tot ce exista înainte era prost, fără noimă și trebuia îndepărtat, stricat sau distrus.În niciun caz modificat, rentabilizat sau eficientizat.Deși pe documentele normative post revolutionare s- a scris, la derută, tocmai așa, că „se dorea doar a se face, din întreprinderile vechiului regim, unități mai suple, mai eficace, mai productive, mai operative, mai sigure etc etc.”.Dar nu prea s-a reușit acest lucru, în cele mai multe dintre cazuri Ori nu s-a dorit !
Ei bine și această „Intreprindere de Exploatare Industrială a Agregatelor Minerale pentru Construcții Doaga” a respectat același plan coordonat de guvernele postdecembriste .
Despre ea găsim o informație utilă acestui material chiar în „Hotărârea Guvernului nr. 1200 /1990” conform căreia aflăm că „s- a înființat, în baza legii nr 15 din 1990, Romagremin , Societate Comercială pe acțiuni, de data aceasta având sediul, nu la Doaga ci în Focșani, pe strada Anghel Saligny, la nr 5, loc poziționat în spatele fostului Mopaf” În prezent pe acest spațiu al Romagremin, ca și pe porțiunea ce a aparținut fostului Mopaf în trecut CPL, cine știe ce se pregătește în viitorul nu foarte îndepărtat ?! Cu siguranță că un nou cartier de locuințe, fiindcă altceva nu pare a mai renta în aceste vremuri..Mai departe, în anii 1993 și 1994 au apărut noi știri despre Romagremin, dintre care se poate reține că „societatea a fost iertată, împreună cu alte unități din țară, de plata unor datorii sau i s-a distribuit o parte din capitalul social”. Aspecte puțin interesante pentru acei salariați care au activat aici.Care dupa lichidare s-au împrăștiat pe unde a putut fiecare.

Însă în aceste vremuri, când contează fiecare an lucrat sau fiecare spor obținut ori acord global, acești salariați au cea mai mare nevoie de adeverințe care să conțină exact așa ceva și anume „veniturile, sporurile și eventualul acord global aplicat aici, la fosta Romagremin”. Așa că din comunicarea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea rezultă că în depozitul acestei instituții se păstrează unele informații de mare valoare conform datelor transmise după cum urmează:„ ANGAJATORI - Nr 10578 Romagremin S A Focsani din strada Anghel Saligny .Dir. ing. Chiriac G. producție -23 04 1997”. Ce înseamnă detaliat aceste lucrur și ce fel de documente se păstrează aici? Nu rămâne decât să vă adresați la actualul Inspectorat Teritorial de Muncă(ITM) Vrancea, pentru detalii suplimentare, la următoarele coordonate:
Telefon: 0237/ 615.805-C / 0237/239.659 - fax
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.