Local

Noi amănunte despre prinderea celor doi fugari bănuiți a fi printre autorii crimei din Focșani-cartierul Bahne

Gabriel Sava
30 iun 2017 8960 vizualizări

Remus Mustafa (fiul lui Argint Mustafa) zis Mamutu şi Marian Mustafa, zis Mamu, care fugiseră după crima care a îngrozit Focşaniul, au fost prinşi

Cei doi fugari, prinși în cursul zilei de miercuri, au fost reţinuţi preventiv. Aceştia urmează să ajungă vineri în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor. Alături de ceilalţi doi arestaţi, aceştia sunt, conform procurorilor, cei patru autori ai faptelor de omor. 

"În urma activităților operative complexe desfășurate de polițiști din cadrul IPJ Vrancea, sub coordonarea ofiteriilor din cadrul Inspectoratului General al poliției Romane, s-a reușit prindere și conducerea la unitatea de parchet a doi bărbați de 17, respectiv 28 ani, ambii bănuiți în cazul omorului calificat din noapte de 27/28 iunie a.c., fapta săvârșită în municipiul Focșani", a declarat subcomisarul Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.(G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.