Local

Primăria Focsani nemulțumită de firma UNPR-istului Bogdan Nica

Ionel Sclavone
6 mar 2018 5881 vizualizări

Primăria Focșani se declară nemulțumită de colaborarea cu Structuri SRL, firma de proiectări patronată de fostul consilier județean UNPR, Bogdan Ionuț Nica. Structuri SRL a fost angajată pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare reabilitării Dispensarului Medical din Sud și a sălii de ședințe a Primăriei. Pentru cele două contracte, Structuri SRL urma să încaseze o sumă destul de frumușică 77.897 lei (54.464,5 lei pentru Dispensar și 22.431,5 lei pentru sala de ședințe).

Potrivit unor note de constatare emise de Municipalitate, proiectantul nu și-a îndeplinit clauzele asumate pe nici unul dintre contractele încheiate. Acesta nu a predat documentația la termenele stabilite și a avut o comunicare defectuasă cu reprezentanții Municipalității. Întârzierea a ajuns la peste 8 luni de la data atribuirii contractului.

Până de curând, Structuri SRL, firma UNPR-istului Bogdan Ionuț Nica, a fost un client obișnuit al Primăriei Focșani de unde a obținut mai multe contracte pentru elaborarea unor documentații tehnice. Structuri SRL a întocmit proiectul tehnic pentru parcarea de pe strada Eroilor, în spatele magazinului Milcov, investiție care ar fi trebuit recepționată de aproape un an. Acelaşi Nica a realizat în parteneriat cu Dimitrie Olaru (Arhigrafic SRL), soțul fostei arhitecte șef a județului, Daniela Olaru, proiectul pentru continuarea lucrărilor la blocurile ANL Democraţiei de pe strada Brăilei. Cele 100 de locuinţe ar fi trebuit recepționate încă din 2015.

În trecut, o altă firmă patronată de tatăl fostului consilier județean, Blue Konnyk din Golești, a derulat mai multe contracte cu Primăria Focșani, pentru amenajarea scuarului din fața sediului Parchetului Vrancea precum și a două locuri de joacă în Parcul Schuman și în cartierul Sud.

UNPR-istul Bogdan Ionuț Nica a înființat Structuri SRL în anul 2011 conform informațiilor publicate pe website-ul Ministerului Finanțelor Publice. În 2016 (ultimul an luat în evidență), societatea a înregistrat o cifră de afaceri netă de 310.562 lei, venituri de 329.395 lei și cheltuieli totale în sumă de 450.205 lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.