Local

Neregulile depistate în Vrancea la investițiile derulate prin PNDL ajung în atenția Inspectoratului General al Poliției Române

Ziarul de Vrancea
6 ian 2020 4744 vizualizări

Informația apare într-o postare activată pe contul de facebook al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion ȘTEFAN. Reamintim că de aceste controale s-a arătat foarte deranjat Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, într-o conferință de presă susținută pe 16 decembrie 2019.

„Neregulile descoperite de Corpul de control al Ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației și de Inspectoratul de Stat în Construcții la PNDL au ajuns și în atenția Inspectoratului General al Poliției Române, după ce am ales să facem publice localitățile și proiectele cu probleme și să oprim, temporar, la plată aceste investiții. Reamintesc că, numai în intervalul 26 noiembrie – 11 decembrie 2019, Corpul de control și inspectorii ISC au verificat lucrări realizate prin PNDL I și II, peste 3.000 de solicitări la plată, și, din cauza neconformităților, au fost oprite plăți în valoare de peste 146 milioane lei, pentru o serie de investiții derulate în mai multe județe ale țării.

De altfel, în aceste zile, inspectorii din cadrul Corpului de control vor definitiva raportul verificărilor derulate anul trecut, și, în funcție de ceea ce aceștia vor semnala, vor fi sesizate organele de anchetă competente.

Precizez faptul că, spre deosebire de alți predecesori la conducerea ministerului, nu am nicio reținere în a-mi asuma concluziile controalelor pe care le-am cerut pe PNDL, pentru a demasca neregulile și pentru a opri risipa banului public. Comunitățile din întreaga țară au nevoie de drumuri, trotuare, căi de acces pentru persoane cu dizabilități, sisteme de canalizare și alimentare cu apă făcute în parametri calitativi, pentru a furniza populației servicii de calitate. Nu voi accepta la plată asfalt subțiat peste noapte, turnat prin iarbă și zăpadă, borduri lipsă sau paviment montat cu pauze.

Voi cere organelor de anchetă să stabilească vinovații, care să răspundă pentru eventuale infracțiuni, iar prejudiciile să fie recuperate. Tocmai din acest motiv, asigur Poliția Română că Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației va pune la dispoziția anchetatorilor toate concluziile verificărilor în teren. De asemenea, atenționez că aceste controale vor continua pentru că îmi doresc o administrare corectă a resurselor financiare bugetare și nu mai vreau să funcționăm pe principiul «lasă că merge și așa»!” - a precizat Ion Ștefan. 

Citiți și precizările ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ștefan, după conferința de presă a lui Marian Oprișan de luni 16 decembrie 2019

”Dacă pesediștii se arată deranjați de corectitudine, asta înseamnă că facem bine ceea ce facem în Guvernul Orban și în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Dacă pesediștii urlă ca din gură de șarpe și aruncă în stânga și-n dreapta cu acuzații și lamentări penibile, iarăși este bine și înseamnă că transparența în decizii și în modul în care se cheltuiește banul public, pe care și eu mi-o asum în fruntea MLPDA, este cea mai bună decizie.

Cu oricâtă forță ar protesta domnul președinte, vremelnic, al CJ Vrancea, Marian Oprișan, că nu am fost de acord să fac plăți suspecte pentru lucrări derulate prin PNDL, realitatea din teren îmi dă dreptate. ”Găselnițele” și ”poveștile inventate”, de care mă acuză Oprișan, sunt bătute de departe de realitatea din teren. Sau de spoielile de pe străzile pentru care, în Focșani, se cereau plăți integrale de către colegul și urmașul lui Marian Oprișan în ale social- democrației și altele.

Stimați focșăneni, dacă în casa dumneavoastră s-ar face niște lucrări de modernizare iar rezultatul ar fi cel din pozele de mai jos, câți dintre dumneavoastră ați fi fost de acord să plătiți meșterul? Oare de ce nu au stat edilii pesede din Focșani zi lumină pe străzile pe care s-a lucrat pentru a fi siguri că lucrările sunt calitative și nu făcute în bătaie de joc?!

Da, PNDL este inventat de PSD, însă eu nu sunt dispus să merg pe aceeași rețetă a bătăii de joc la adresa banului public și de sfidare a cetățeanului și să fac asemeni guvernelor PSD, adică să decontez lucrări neefectuate, care nu corespund realității din teren.

Și, încă un lucru, în aceste 40 de zile de ministeriat, am avut mai multe runde de întâlniri, la Guvern și la minister cu Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România și Asociația Municipiilor din România, singura structură asociativă dezinteresată să discute cu Guvernul României este Uniunea Națională a Consiliilor Județene, structură condusă, iarăși vremelnic, de Marian Oprișan.

PS: Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, precizează foarte clar cine are atribuții în control, spre știința lui Marian Oprișan:

ART. 20

(1) Controlul de stat al calităţii în construcţii cuprinde inspecţii la investitori, la unităţile de proiectare, de execuţie, de exploatare şi de postutilizare a construcţiilor, privind existenţa şi respectarea sistemului calităţii în construcţii.

(2) Controlul de stat al calităţii în construcţii se exercită de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., care răspunde din punct de vedere tehnic de executarea controlului statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor.”-Ion ȘTEFAN

Vizionați și: Conferința de presă a lui Marian Oprișan din 16 decembrie 2019

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.