Când scriu aceste rânduri dragilor, peste Focșaniul meu drag, cade prima ninsoare. Ninge atât de frumos încât am impresia că retrăiesc iernile minunate care îmbrăcau orașul în mantie albă, în urmă cu 50 de ani. Acum, la fel ca și atunci, mă aflu tot pe strada Mare a Unirii, colț cu Republicii. S-au schimbat multe în acest jumătate de secol; timpurile, oamenii, locurile, clădirile, aproape tot. Un singur lucru a rămas neatins, amintirea pe care nu mi-o poate șterge nimeni. Amintirea despre orașul vechi, despre oamenii care au trăit aici, care au muncit și au lăsat amprente adânci în sufletul meu. Citind despre trecutul orașului vechi, am aflat că negustorii au jucat un rol important în dezvoltarea urbiei.

Încă de pe la anul 1785, 14 Noiembrie, așa cum se consemnează în "Anuarul Eparhiei Romanului", negustori de mai multe lifte desfășurau activități comerciale în zona Piața Moldovei și aveau "dughene" în apropierea bisericii Domnești. Se aflau puncte comerciale, dughene ale vechilor negustori, casa lui Israil Jidovul, evreu după cum ne arată numele, Sandu Castraveti, Avram Jidovul Sticlarul, dugheana lui Enache situată în locul Dimii Cioclu, dugheana lui Mafteiu Pescaru care se pare că se ocupa cu negoțul de pește, Constantin Turcul, alt negustor vechi amintit în Cronica Veche de la 1785. Alte dughene care dezvoltau comerțul de atunci erau cele ale negustorilor: Angheluță și Buluc Basi Zoie.

De asemenea, biserica Domnească avea multe prăvălii în zona Pieții pe care le închiria și în acest fel se întregeau veniturile bisericii. Un moșier armean din acele vremuri a fost creștinul Ferhat care a făcut bisericii Domnești, multe donații. Așa cum mi-a povestit doamna doctor Șelaru, tatăl dânsei, părintele Vlădescu îl pomenea pe moșierul Ferhat în mijlocul bisericii, la fiecare slujbă de duminică sau cu ocazia marilor sărbători religioase. Așadar, putem trage ușor concluzia că în orașul Focșani s-a făcut negoț încă din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Negustori ca Bubulac Mircea și Florioara, care au locuit pe strada Mitropolit Varlam sau Colios și fii, care aveau o drogherie, sunt dintre cei mai vechi comercianți. Lor li se alătură nume ca: Zaharia Mihail (Lumânărarul), care era cunoscut ca autodidact, poseda o vastă cultură și scria biografia negustorilor.

Strada Mare era împânzită de negustori care aveau prăvălii micuțe, dar pline cu toate bunătățile. Orașul era împânzit de o paletă largă de comercianți, de la care puteai cumpăra tot ce îți poftea inima. Erau evrei, armeni, turci, români și țigani, care în acea perioadă au înflorit localitatea. Spuneam că magazinele lor erau micuțe dar foarte bine aprovizionate, unul situat pe strada Mare, era de jucării și librărie. Acolo am intrat cu mama Lucreția și tata Corneliu, în anul 1968 în preajma sărbătorilor de iarnă. Afară era o vreme mohorâtă, cu multă ceață și burniță deasă. Când am pășit în micuțul magazinaș, prima dată am simțit un puternic miros de motorină semn că podelele din lemn vechi erau șterse foarte bine cu această substanță și mi-a rămas în urechi și acum scârțitul grav al acestora mâncate de "carii", dar foarte bine îngrijte. Negustorul avea în dugheana sa un bec chior care se potrivea perfect cu atmosfera de afară, iar când ne-a văzut, ne-a întâmpinat frumos și ne-a convins să cumpărăm câte ceva de la el. Îmi plăcea foarte mult în acel magazin mic de jucării, cum toate rafturile erau împodobite cu beteală de toate culorile și globulețe roșii-aurii.

Pe vremurile acelea nu prea existau înstalații electrice, dar totuși era foarte frumos. Mama, pentru că se apropia împodobirea bradului de Crăciun, mi-a cumpărat beteală colorată și doi pitici din sticlă, vopsiți în culori vii, pe care i-am agățat în pomul de Crăciun. Vă mărturisesc că astăzi după mai bine de 50 de ani, păstrez acei pitici și în fiecare an împodobesc bradul cu ei și îmi aduc aminte cu nostalgie de acel negustor pe care nu stiu cum îl chema și de scârțitul podelelor din magazinașul său, cu miros de motorină. De câte ori mergeam cu părinții la mătușa mea Risantea, care locuia pe strada Frunzei nr. 5, ne opream puțin la tutungeria doamnei Dinu, iar mama cumpăra o apă de colonie din lavandă, pe care i-o dăruia mătușii.

Tot pe strada Mare a Unirii fruncționa farmacia domnului Huzum. În arhive, este amintită și farmacia domnului Albert Oravetz, care era situată în apropierea teatrului. La vremea aceea, farmaciile se numeau spițerii sau drogherii. Erau dotate cu geamuri mari, luminoase, gravate cu semnul "Șarpelui încolăcit pe un baston", simbol al renașterii și reînnoirii, cunoscând fiind faptul că șarpele se reînnoiește de câteva ori în viață, schimbându-și pielea. Cum pășeai pragul unei farmacii vechi, erai întâmpinat încă de la ușă de clinchetul unui clopoțel care îi dădea de veste domnului farmacist că a intrat un pacient. Farmacistul îmbrăcat într-un halat lung de culoare albă, ce purta pe cap un chipiu tot alb, te întâmpina frumos, îți cerea rețeta de la doctor și după ce o studia câteva clipe, îți înmâna un bonuleț din carton pe care era scris un număr. Dânsul urma să prepare produsul în laboratorul din spate al farmaciei și când era gata, (de obicei maxim o zi) reveneai și în schimbul bonului ți se elibera medicamentul. Atunci farmaciile nu erau o industrie ca acum. Erau unități medicale în care adevăratul farmacist prepara medicamentul singur. Și acum mai există acest obicei (ce-i drept mai rar). Una dintre farmaciile unde se mai prepară soluții sau creme este "Chrisfarm" a doamnei farmacist Carmen Buzoi și este situată tot pe strada Mare a Unirii, în apropiere de școala Ion Basgan. În farmaciile vechi erau montate dulapuri construite din lemn masiv de culoarea mahonului, frumos lăcuite și pe fiecare sertar, în colț, exista câte o literă pentru a găsi ușor medicamentul căutat. Nu exista farmacie, în care să nu observi o balanță veche cu două talere din argint, susținute de un lănțișor, cu ajutorul căreia farmacistul îți cântărea și elibera cantitatea necesară de medicament.

Un alt mare negustor, care a avut magazin exact la parterul blocului unde locuiesc în prezent și pe care am avut ocazia să îl cunosc a fost domnul Zaharia. Zaharia Lumânărarul era cunoscut în rândul negustorilor și la el găseai toate modelele de lumânări necesare în diferite ocazii ale vieții. Lumânări colorate pentru botezuri, de obicei de culoare bleu și roz, lumânări albe pentru cununii sau lumânări simple din ceară galbenă pentru înmormântări sau biserică. Domnul Zaharia era tatăl doamnei Ghițău Lucica, care a lucrat o viață întreagă în comerț casieră și era soția domnului Ghițău, cunoscutul pilot de automobile și motociclete din anii "50 - "60. Pentru cunoscători sunt memorabile cursele "lui Ghițău" de pe strada Republicii unde bordurile erau "căptușite" cu cauciucuri tocmai pentru a se proteja în caz de accident.

Un alt negustor și comerciant a fost "Nicu Pălărieru", domnul Necula. Acesta era ceaprazar și confecționa pălării elegante cu boruri mai mari sau mai mici, depinzând de gustul clientului și apoi le vindea în standul special amenajat la etajul doi din fostul și elegantul magazin Putna, astăzi sediul Tribunalului Municipiului Focșani. Domnul Nicu Necula, ultimul confecționer de pălării pentru eleganții vechi focșăneni, s-a stins din viață la peste 90 de ani, dar a lăsat în locul său pe fiul acestuia, Viorel Necula, tot comerciant și care are un depozit de materiale pentru construcții pe strada Muncitori și un magazin de produse chimice și comercializare gresie-faianță de cea mai bună calitate, situat tot pe strada Mare a Unirii, ce poartă numele de Crinul-Alb.

Dacă te nimereai într-o zi cu multă zăpadă înghețată de gerul năpraznic, în zona Piață, era imposibil sa nu auzi clinchet de zurgălăi și chiuit de vreun chefliu. Era inegalabilul frizer Mărgărit, care după ce chefuia bine la un birt din zona Pieței, dorea să ajungă la prăvălia sa situată la intersecția străzilor Dogăriei cu Democrației. Întreg drumul, până în fața prăvăliei sale, era un adevărat spectacol, acompaniat de strigătele de bucurie ale lui nea Mărgărit, un om micuț de statură cu o față rotundă ce găzduia o mustăcioară subțire, foarte petrecăreț, dar foarte apreciat în breasla sa. Deși mulți focșăneni îi cunoșteau obiceiul, când auzeau sania trasă de doi cai frumoși din care ieșeau arburi, exclamau în glumă: "I-auziti-l pe Mărgărit năstrușnicul, iar a petrecut la Nițulescu (fost proprietar de cârciumă):

În apropierea frizeriei lui Mărgărit, pe strada Dogăriei se afla o mercerie de la care gospodinele, în special croitoresele de lux se aprovizionau cu ață de toate culorile, nasturi colorați,de toate mărimile, elastic alb sau negru, mai îngust sau mai lat, degetare, fermoare, ace etc. Acolo vindea doamna Velnicescu. Dânsa avea o fată, ce se numea Magelona, care în anul 1975 fiind profesor de desen și Istoria Artelor a fost prima mea dirigintă la școala din Sud. Mătușa mea Risantea, sora bunicii Cleopatra, de câte ori vorbea cu doamna Velnicescu, îi amintea să-i spună fiicei sale Magelona că eu sunt nepotul dânsei. Era o lume bună, mai cuminte și mult mai liniștită. Trăiau în Focșani oameni buni, dornici să se ajute între ei și să își facă bine. Acum însă...din păcate, nu mai este timp.

Tot în apropierea Pieței, la colțul străzilor Dogăriei cu Mureș, era tutungeria doamnei Cernica despre care am mai amintit. Acolo, de câte ori intram cu tatăl meu, doamna Cernica mă servea cu bomboane de cacao umplute cu miere de albine. În prăvălia ei plutea un miros specific de tabac, glazurat puternic cu arome de lavandă, săpun parfumat și ulei de păr. Când pășeai pragul acestei tutungerii, coborai trei trepte din scândură care scârțâiau a timp vechi, mirosea totul a motorină sau a parafină și aveai impresia că pătrunzi într-o altă epocă.

Alti negustori la modă din acele timpuri, anii "60 - "70 erau cârciumarii Nițulescu, Mureșanu sau Lupu. Nu puteai să treci prin piață, mai ales într-o zi de miercuri sau duminică când era târg și să nu te oprești la: "Ca la mama acasă" sau "Buzatu" fără să mănânci 100 de grame de alune americane prăjite bine în sare și să bei un țap, doi de bere alături de 3-4 mici fierbinți.

Undeva în intersecția străzilor Toader Țârdea, Muncitori, Odobești, Tătulescu, se afla cârciuma lui "Buzatu", unde era deschis mai ales pe timp de vară până târziu în noapte și unde poposeau oamenii care veneau de la servici. Acolo se opreau și își stingeau setea, cu câte un cofer de vin rece cu sifon.

Tot din rândul vechilor negustori făcea parte și ceasornicarul Passan, binecunoscut în repararea orologiilor de orice fel. Astăzi, printre ultimii ceasornicari ai Focșaniului se află domnul Mihai Stanciu care are un mic atelier în colțul pieței. Acesta este asaltat de clienți care, vin la el să își repare ceasurile, focșăneni care lucrează în străinătate. Tot el le repară și bijuteriile când aceștia îl solicită, dumnealui fiind și bijutier.

O altă doamnă cunoscută în rândul croitoreselor din zona străzii Tânăra Gardă era doamna Pesa, evreică. Dânsa spunea și se recomanda că lucrează pentru coconeturi. Avea o fată care locuia în Israel si la fiecare sărbătoare le trimitea fetițelor care erau vecine cu doamna Pesa, rochițe din dantelă frumos colorate. Una dintre fetițele de atunci care se bucura de asemenea rochițe frumoase trimise din Israel, este prietena mea din copilărie, Camelia Benea Manea.

Pe strada Tânăra Gardă nr. 6 locuia și Popa Ionica, o altă fostă colegă de la școala nr. 3 și era vecină cu "Fabrica de Mezeluri" a domnului Grasu. Acesta avea o fiică, care...din păcate, astăzi este om al străzii.

Pe strada Dorului, locuia Geta Caramela care mai târziu a devenit colegă de serviciu cu mama Lucreția la Vinalcool. Cu dânsa mă găsesc și astăzi destul de des în zona Piață și de câte ori avem ocazia, ne amintim de vechiul Focșani. Doamna Geta Ignat (Caramela) este soția apreciatului învățător Doru Ignat care s-a stins din viață la o vârstă tânără. De multe ori ne întâlnim chiar în Cimitirul Nordic și dânsa aprinde câte o lumânare la mormântul mamei în semn de recunoștință. Același gest îl fac și eu la căpătâiul domnului învățător. Doamna Geta a scăpat de furia comunistă și casa dânsei a rămas neatinsă de excavatoare, locuind și astăzi tot pe strada Dorului.

Pe aceeași stradă, a locuit, însă nu a avut norocul doamnei Ignat, fiind demolați și familia Golubovici, Florin și Gabi, care mi-au fost buni prieteni în copilărie. Cu Gabi, am fost coleg de grădiniță și școală primară la nr. 3, actualmente el fiind profesor de matematică stabilit în Canada. Cu fratele său, Florin, inginer, mă găsesc mai des și de la care am aflat că buna lor mamă, doamna Alexandrina s-a stins de curând. L-am cunoscut și pe tatăl lor domnul Ștefan Golubovici care era un bun șofer de taxi ce deservea focșănenii anilor “70.

Pe strada Oituz locuia o altă colegă de la școala nr. 3, Zidărescu Emanuela al cărui tată era cizmar și avea atelierul pe Strada Mare, iar mama, casnică având grijă de ea și fratele său mai mic cu 10 ani. Părinții Emanuelei trăiesc și astăzi. Ea vrând parcă să ducă mai departe tradiția negustorilor din Focșani, are în zona Piață un magazin cu haine pentru copii pe care îl administrează foarte bine. Într-o zi m-am găsit cu Emanuela și am întrebat-o ce face. Mi-a arătat că a cumpărat bomboane cu ciocolată învelite în poleială colorată. Mi-a spus că le dă mamei și tatălui ei care atunci când merg la biserică, împart bomboanele copiilor. M-am bucurat că ambii părinți îi trăiesc.

De asemenea, în zona Pieții pe lângă strada Dogăriei se afla atelierul de pielărie a lui "nea Culai". Acolo găseai cele mai bune hamuri, unde oamenii de la țară făceau rând în zilele de târg pentru a-și echipa căruțele și caii.

Cofetarul Vasiliu vindea prăjituri, iar vara, înghețată după o rețetă proprie cu un gust inegalabil. Locuia pe strada Peneș Curcanu, după care s-a mutat cu laboratorul de cofetărie în spatele stomatologiei vechi. Tot în piață venea cu înghețată, "nea Sotir", care împingea o saca cu două bidoane din aluminiu cu gheață în care ținea înghețata din zmeură și fistic. Servea înghețata în cornete făcute de el și le vindea apoi cu un leu. Tot "nea Sotir" mai aducea halviță cu nucă pe care o tăia și o proporționa cu ajutorul unu fierăstrău.

Negustorul care comercializa metraje din mătase fină, zanana colorată, satinuri, atlasuri, era domnul Găureanu. La el găseai tot felul de materiale cu care bunicii noștri mergeau la croitor și își confecționau cele mai elegante costume de haine.

Mai era și domnul Adrian. Cel care duce mai departe breasla negustorilor de haine elegante a rămas domnul Zanfir Nițu, unde la magazinul său situat în Piața Unirii lângă filiala Băncii Transilvania, mai poți găsi cămăși de calitate, cravate, costume de lux și pălării. Dânsul se numără printre ultimii comercianți de lux din Focșani.

Nu puteai să treci prin piață fără să cumperi măcar o gogoașă făcută de familia Popa. La gogoșeria familiei Popa, găseai cele mai pufoase gogoși stropite din belșug cu zahăr pudră.

Pe strada Mare a Unirii funcționa o alimentară, unde șef de unitate era domnul Zighi, negustor cu state vechi. Localul era situat pe locul unde se află clădirea "Telekom" de astăzi. Domnul Zighi locuia pe strada Dogăriei, iar căsuța sa avea niște geamuri micuțe care dădeau direct în stradă și erau vopsite în culoare maro.

Puțin mai în față, mergând spre Banca Transilvania se afla cofetăria "Macul Roșu", unde se făceau torturi la comandă și cofetarii îți scriau pe ele câte o urare personalizată.

Traversând strada Republicii te întâmpina cofetăria "Zimbru". Pentru a ajunge la vitrină să faci comandă de înghețată sau prăjitură, trebuia să urci niște scări frumoase ce erau împrejmuite de o balustradă din lemn. Vis-a-vis de cofetăria Zimbru, care funcționa la începutul anilor "70 se afla magazinul "Dunărea", ras și acesta, din păcate, de pe fața pământului. Accesul în acest magazin s-a făcut într-o perioadă pe o ușă care se rotea. Era ceva nou pentru focșăneni, dar acest lucru nu a ținut prea mult deoarece clienții se cam împiedicau unul de celălalt.

Tot pe strada Mare, în rând cu magazinul Dunărea, se afla magazinul de imbrăcăminte pentru copii, "Trei ursuleți". Urma apoi un coafor și frizeria pentru copii, "Ciufulici", unde frizer era "nea Fani Dumitriu". Cu acesta am fost vecin pe strada Greva de la Grivița nr. 20. Eram prieten cu fiul său Liviu, cu care mă jucam zilnic. Nea Fani, din păcate a avut un sfârșit tragic. Locuia la blocul situat lângă Primăria Veche, la ultimul etaj. Într-o seară, când venea acasă de la prăvălie, i s-a făcut rău, a amețit și a căzut pe scări. Până la parter s-a lovit cu capul de treptele din beton și de balustrada metalică și s-a stins. Era unul dintre vechii frizeri ai orașului Focșani și mult iubit de copii. Legat de coaforul situat lângă magazinul Dunărea, îmi aduc aminte că odată prin anul 1968, am intrat cu mama pentru a se coafa și am văzut scris pe un anunț mare afișat pe perete, următorul text:"Stimați clienți, în unitatea noastră nu se primește BACȘIȘ". Am reținut acest amănunt în mintea mea de copil deoarece toată lumea din coafor îl comenta, dar... iată că după mai bine de 50 de ani acest lucru a rămas de actualitate, însă acum se pune mai mare accent pe bonul fiscal.

Mulți negustori la începutul anilor "70, au lucrat în noul sediu modern al magazinului "Putna", situat pe strada Republicii, vis-a-vis de teatru. Tot pe strada Republicii funcționau localurile:"Zahana","Rogojina", "Crama Ciocârlia" sau alimentara "La Bobârcă". Toate aveau un specific aparte. La "Crama Vrâncioaia" se puteau servi cabanoși uscați cu muștar, la "Rogojina" se mâncau mici proaspeți și se bea bere, la "Zahana" se putea servi cafea aromată cu esență din rom sau tărie, iar "La Bobârcă" găseai cea mai bună "Cremă de Focșani". Alt negustor vechi era domnul Sandu care lucra la magazinul "Tractoru"situat în piață și avea profil fero-metale. Găseai acolo tot felul de materiale pentru construcții, inclusiv godine și burlane pentru iernile reci.

Tot din tagma negustorilor vechi, făcea parte și cizmarul Merzian. Acest ultim pantofar, armean de etnie, de un bun simț rar întâlnit a avut ultima dată atelierul de cizmărie situat în colțul străzii C. D. Gherea. Dumnealui a avut un frate care a lucrat foarte mulți ani în comerț, fiind șeful unității de încălțăminte din incinta fostului magazin "UTIL". Tot la raionul încălțăminte, dar la fostul complex "Modern" situat pe bulevardul Gării, la etaj, lucra doamna Topor. Înainte cu câteva zile de Sfintele Paști, mama mergea la doamna Topor și îmi cumpăra cele mai frumoase săndăluțe din lac.

Un alt om a cărei viață a fost legată de comerț și a trăit printre negustorii vechi a fost și domnul Paul Marica, care toată viața a fost vitrinier. El a dat viață ferestrelor magazinelor pe care le orna în mod deosebit pentru a atrage clienții. Dumnealui locuiește pe strada Alexandru Sahia nr. 4, iar soția sa, domna Marica (așa cum o cunoștea multă lume) a lucrat tot în comerț dar...din păcate, s-a stins după o lungă și nemeritată suferință.

Frumosul oraș vechi Focșani a fost gazdă primitoare pentru mulți oameni de etnii diferite: evrei, armeni, turci, ruși, români. Aceștia au făcut cinste și prin munca lor zilnică de negustorie, au ținut tot timpul la rang înalt prosperitatea econimică a urbiei noastre. Nume legendare de negustori au rămas scrise cu litere de aur, în arhiva orașului Focșani. Prin munca lor de o viață, au pus câte o cărămidă pentru înfrumusețarea acestor locuri minunate.

Plimbându-mă pe strada Mare a Unirii, simt în ceafă respirația vechilor comercianți, care...parcă mă îndeamnă să cumpăr câte ceva din produsele lor. Și pentru că îi respect atât de mult, m-am hotărât să îi pomenesc în aceste rânduri și să încerc să le aduc și Lor un modest omagiu. Sunt bucuros că în copilăria mea am reușit să cunosc și eu pe câțiva dintre ei, dar pentru toți, recunoștință veșnică.

P.S Cartea "Strada Mare a Unirii, colt cu Republicii" a colaboratorului ZdV Daniel Mușat Mureșanu a apărut la editura ”Salonul Literar” și a fost lansată pe 10 iunie 2018, la Târgul de carte Focșani 2018.

Articol republicat în Ziarul de Vrancea. Prima apariție - 17 noiembrie 2019