Local

VIDEO Mulțumiri adresate de Primăria Municipiului Focșani artiștilor pentru momentele apreciate și aplaudate de focșănenii prezenți la manifestările de astăzi

Ziarul de Vrancea
10 mai 2022 545 vizualizări

Mulțumim artiștilor de la Ansamblul folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” și corul ”Pastorala” pentru momentele artistice apreciate și aplaudate de zecile de focșăneni prezenți la orele prânzului în parcul Schuman

 

 

9 Mai. Declararea Independenței de Stat, Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial și actul de înființare a actualei Uniuni Europene sunt tot atâtea motive pentru a celebra această zi și pe cei care s-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o Românie liberă, democratică și independentă❗️

✅9 Mai 2022 la Focșani a venit cu soare, cu veselie și mai ales cu speranță de pace pentru întreaga Europă, acum dar și pentru generațiile viitoare.

✅Să fim astăzi, dar și în zilele și anii ce vor urma, demni urmași ai celor cărora le datorăm Ziua de 9 Mai❗️

✅Mulțumim artiștilor de la Ansamblul folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” și corul ”Pastorala” pentru momentele artistice apreciate și aplaudate de zecile de focșăneni prezenți la orele prânzului în parcul Schuman.

✅La Mulți Ani, Focșani❗️

✅La Mulți Ani, România❗️

✅La Mulți Ani, Europa❗️

 

Primăria Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.