Local

Ministrul justiției Toader Tudorel, prezent la ședința de bilanț a Tribunalului Vrancea

Ziarul de Vrancea
30 ian 2019 1297 vizualizări

Tribunalul Vrancea a analizat miercuri, 30 Ianuarie 2019, activitatea pe anul 2018.  Ministrul justiției, Toader Tudorel, originar din județul Vrancea, a ținut să fie prezent la ședința de bilanț. Deși evenimentul a fost ținut departe de ochii presei, redactorii Ziarului de Vrancea au reușit să afle, ”pe surse”, câte ceva despre ce s-a întâmplat la această acțiune. Astfel, alături de ministrul justiției, au mai fost prezenți: Gabriela Baltag, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, judecător dr. Evelina Mirela Oprina, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Cosmin Răzvan Mihăila, președintele Curții de Apel Galați, precum și alți conducători ai instituțiilor cu care Tribunalul Vrancea colaborează. Ședința de bilanț a fost condusă de judecătoarea Daniela Matache, președintele Tribunalului Vrancei.

Între cifrele prezentate în ședința de bilanț a  Tribunalul Vrancea de miercuri, s-a precizat că instituția care împarte dreptatea în județul nostru, a avut un buget de 30.015.013 lei. Această sumă a fost alocată pentru funcționare și întreținere și a fost diminuată  față  cea din  anul 2017 cu suma de 86.642 lei, putându-se asigura la limită desfăşurarea activităţii instanţei. Tot la capitolul cifre, s-a făcut public faptul că anul trecut, judecătorii Tribunalului Vrancea au avut de soluționat 9.667 de dosare, cu 15,86% mai puține față de anul 2017. Din totalul celor 9.667 dosare, 6.644 au fost soluționate, cele mai multe - 3.296 - de către Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar 3.023 de cauze au rămas nesoluționate. Între cauzele rămase nesoluționate, se numără și cele 159 dosare suspendate pentru diferite motive, dar și dosarele înregistrate spre finele anului, care nu au avut nici un termen de judecată programat în 2018. Conform bilațului prezentat din perspectiva indicatorilor de eficiență stabiliți de către Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul Vrancea s-a încadrat în gradul „Foarte eficient”. La nivelul Tribunalului Vrancea, ponderea atacabilității din totalul hotărârilor pronunțate (inclusiv cele pronunțate pe parcursul procedurii insolvenței) este de 18,9%. 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.