Local

Metode noi folosite de escroci pentru a scoate bani de la persoanele în vârstă

Dan Chiriac
9 iun 2017 1513 vizualizări

Infractorii se bazează pe prima reacție a victimei, în  situația  unui  eveniment  cu impact emoțional puternic, dar și pe naivitatea acesteia

În ultima perioadă la nivel național și local, poliţia se confruntă cu noi tehnici de comitere a infracțiunilor de înșelăciune și anume cea prin intermediul telefoniei fixe sau mobile, prin intermediul oferirii unor produse alimentare, prin promisiunea măririi cuantumului de pensie, schimbarea unei bancnote. Infractorii se bazează pe prima reacție a victimei, în  situația  unui  eveniment  cu impact emoțional puternic, dar și pe naivitatea acesteia. Victimele (în marea majoritate persoane în vârstă) pentru a nu face verificări privind aspectele prezentate, sunt convinse să nu apeleze ruda în cauză pe telefonul cunoscut, ci să ia legătura direct cu pretinși avocați/procurori/polițiști pe un alt număr de telefon care le este comunicat de către autori. Poliţia vrînceană a făcut precizări legate de modul de operare. Astfel, în prima situaţie, două persoane necunoscute vin la domiciliu, solicitând să li se  schimbe suma de două sute lei, profitând de neatenţia proprietarului (persoană în vârstă), una dintre persoane sustrage din locuinţă alte sume de bani.

Datul de pomană și metoda accidentul sunt cele mai folosite în ultima perioadă

Un alt mod de operare asemănător este când o persoană se sex feminin necunoscută vine la dvs. şi sub pretextul oferirii unor alimente, pătrunde în locuinţă, la invitaţia victimei,  solicită  să-i schimbe o bancnotă de 200 lei, moment în care, profitând de neatentia proprietarului sustrage din locuinţă bani şi alte lucruri, după care  părăseşte locuinţa. Există şi varianta ca o persoană necunoscută să creeze o situaţie de panică prin inventarea unui accident rutier  în  care  este  implicată  o  persoană  apropiată victimei iar pentru rezolvarea situaţiei ivite, se solicită o sumă  de  bani,  respectiv  pretinde  că  este poliţist sau avocat şi deţine informaţii că aveţi bani falşi urmând  a veni la dumneavoastră pentru a face o verificare cu privire la acest aspect, sens în care solicită bancnotele  pentru a le verifica. “Dacă primiţi apeluri de la persoane care pretind că sunt prieteni ale unor rude sau cunostinţe şi vă informează că aceştia ar fi implicaţi într-un eveniment rutier, solicitându-vă o sumă de bani pentru  a  interveni  pe  lângă  un  avocat, în vederea soluţionarii favorabile a cercetării, în unele situaţii cer bani pentru a face demersuri să vină elicopterul SMURD,  vă recomandăm: verificaţi autenticitatea celor afirmate, prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a altor persoane (rude, cunoștințe) ce  vă pot oferi informaţii suplimentare; nu depuneţi bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer  rapid,  către persoanele necunoscute; sunaţi imediat la Poliţie dacă aţi fost abordat în acest fel, chiar dacă nu aţi trimis banii. Facem precizarea că toate intervenţiile SMURD sunt gratuite, nici pacienţii şi nici medicii care solicită intervenţia SMURD nu trebuie să plătească pentru misiunile de salvare”, se arată în comunicatul poliţiei vrîncene.

Înşelătorie prin telefon

Dacă primiţi apeluri pe numărul dumneavoastră de telefon fix sau mobil de la persoane care pretind că sunt reprezentanţi ai companiei, prin care vi se solicită informații confidențiale pentru anumite verificări în baza de date sau pentru că aţi câstigat un premiu, trebuie să vă asigurati că ați participat la un astfel de concurs cu premii si să cereţi mai multe detalii cu privire la evenimentul în urma căruia aţi fi putut câștiga premiul respectiv. Nu comunicati  informaţii / date personale confidentiale (precum CNP, serie şi numar de buletin, conturi bancare, parole, etc). “Dacă sunteţi rugat să apelaţi  un  număr de mobil sau un număr care  începe cu cifrele 090, pentru a putea intra în posesia unui premiu, sunteţi sfătuiţi să nu apelaţi numerele indicate  înainte de a verifica dintr-o  sursă  sigură dacă sunt alocate ca parte a unui concurs. Pentru a nu cădea victimă escrocilor e important să nu formaţi combinaţii de cifre de forma 91407, deoarece veti redirecționa apelurile către numere de mobil. Un deranjament telefonic nu se rezolva prin formarea de coduri speciale, iar un aparat telefonic obişnuit nu se poate virusa;  “Dacă primiţi apeluri de la persoane care pretind că sunt poliţişti şi vă informează că vor veni la dumneavoastră pentru verificarea bancnotelor întrucât deţin informaţii că sunt false, vă informăm că poliţia nu acţionează în acest mod atunci când are suspiciuni cu privire la autenticitatea banilor. Verificaţi autenticitatea celor afirmate, prin alte căi, respectiv contactarea   altor persoane (rude, cunoştiinte) ce vă pot oferi informaţii suplimentare. Nu înmânaţi banii dumneavoastră, către persoanele necunoscute. Sunaţi imediat la Poliţie dacă aţi fost abordat în acest fel”, mai spun poliţiştii. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.