Meserii dispărute din Focșaniul de odinioară: povești uitate din inima Vrancei
O incursiune emoționantă în Focșaniul de altădată, unde meșteșugurile, oamenii și liniștea comunității vrâncene dau mărturie despre o lume care se stinge încet, dar nu trebuie uitată.
Meserii dispărute din Focșaniul de odinioară
Se spune din bătrâni o vorbă: „Meseria este brățară de aur!” De-a lungul timpului societatea a evoluat, iar cei care au dus omenirea la progres au fost meseriașii. Aceștia au influențat mult comunitatea în care trăiau și prin aportul lor, au contribuit la modernizarea și ridicarea calității nivelului de trai.
Așa se face că datorită meseriașilor și a îndeletnicirilor lor, viața a devenit mult mai ușoară. Omul, pe parcursul vieții a fost nevoit să apeleze la acești oameni iscusiți, pentru a-și rezolva problemele. Din păcate, vechii meșteri au cam dispărut, iar preocupările lor, au devenit amintire! Poate din fericire sau nu, epoca modernă este transformată de noile descoperiri tehnologice. Mulți oameni au rămas fără activitate, fără loc de muncă din cauza apariției noilor mașini moderne. Nici timpul nu ne mai permite să mergem la un croitor și să comandăm un costum elegant, sau la un cizmar să reparăm o pereche de ghete. Trăim cu adevărat în secolul vitezei, când timpul nu ne mai ajunge și devine tot mai scurt. De multe ori sesizăm că minutele, orele ,zilele…anii se scurg tot mai repede, în detrimentul omenirii. Dispărem mult prea repede din acest Univers și odată cu noi, luăm și meseriile care cândva, ne făceau viața mai ușoară. Trăim în prea mult zgomot și de multe ori, ne dorim liniștea de altădată. Liniștea cu oameni calzi, buni la suflet, gata să ne sară în ajutor.
Chiar dacă mai găsim în unele locuri un meșter bătrân, din păcate se pare că este printre ultimii la care mai poate apela un client.
Cea mai mare greșeală pentru societatea noastră a fost desființarea școlilor de „Arte și Meserii” sau a „Școlilor Profesionale”. Prin acest act, de-a lungul anilor s-a creat o criză acută de meșteri, care se adâncește din ce în ce mai mult. Cu puțin timp în urmă, aflându-mă în orașul meu Focșani, am apelat la un domn cizmar care are atelierul pe gangul de la ,,Ceasul rău”. Doream să îmi tragă la mașina de cusut o gheată desfăcută prin interior. S-a uitat cu amărăciune la mine și m-a trimis la un confrate de-al său, singurul care mai are mașină de cusut încălțăminte. L-am întrebat unde este acel domn cizmar, unde are atelierul? Mi-a răspuns că pe undeva pe la fosta „Poartă 2 “ a C.P.L.- ului! Dar câți dintre cei tineri mai știu de C.P.L.? dar de „Poarta 2” a C.P.L.-ului? Mi-a fost peste mână să ajung până acolo, așa că am renunțat.
Dar…ca să revin la subiectul acestui capitol , voi încerca să vă amintesc cu nostalgie, din câte mai rețin din copilărie, unele meserii care se practicau pe vremuri în vechiul Focșani și care astăzi au dispărut complet sau sunt pe cale să dispară și să rămână doar o amintire nostalgică, pentru seniorii urbei noastre.
Dacă în Focșani am avut meșteri iscusiți, azi au cam dispărut sau sunt din ce în ce mai rari. Din păcate, locul lor nu poate fi luat nici de „AI”, lucru ce face să simțim tot mai mult lipsa lor, sau …poate generația tânără, neștiind de existența acestor „mâini iscusite” să nu își dea seama cât de importante erau pentru comunitate. ,,Ei…dar se poate trăi și așa, în zilele noastre, este destul de ușor, ne descurcăm”, îî aud pe unii tineri. Numai ce nu cunosc dumnealor, este acel sentiment de liniște sufletească, de empatie, de dorința semenilor noștri de a face bine. Azi, lumea nu mai are timp și pentru alții, am devenit mult prea reci între noi și acest lucru se simte. De aceea timpul zboară prea repede și mușcă din noi și amintirile noastre fără milă!
Dar să trag cortina roasă de timp și să ne reamintim împreună de:
REMAIEUZE
Această meserie a dispărut complet din municipiul Focșani. Pe vremuri, un ciorap de damă din mătase, era un obiect vestimentar de lux. Se purta cu multă plăcere de către doamne și domnișoare și le conferea o notă aparte de rafinament și eleganță, mai ales dacă era acompaniat de un pantof elegant de lac cu toc. Scopul ciorapului din mătase fină, era să evidențieze cu discreție piciorul frumos al doamnei.
Din păcate, ciorapul din mătase avea incovenientul că uneori se agăța și se rupea. „S-a dus un fir” exclamau doamnele supărate de acest incident. Și cum majoritate ciorapilor, pe vremea aceea se purtau cu jartieră sau agățați de portjartier, din neatenție… stăpâna și-l agăța în colțul vreunei unghii nepilite de la mână sau picior și imediat se ducea un fir, fapt ce făcea ca din punct de vedere estetic, să nu mai poată fi folosit. Unele doamne, recurgeau la o soluție de urgență sau de avarie și dacă incidentul se petrecea la serviciu, la birou, apelau la o picătură de ojă, tocmai pentru a opri deșirarea firului. Acest lucru însă, nu era o soluție prea bună pentru că se putea observa cu ochiul liber. Dacă astăzi însă un dres se rupe, de regulă se aruncă și se cumpără o pereche nouă, în vremuri îndepărtate, exista posibilitatea ca firul „dus”,să poată fi reparat „REMAIAT”.Așa a luat naștere meseria de remaieuză. Doamnele cu părul argintiu își mai amintesc că în Focșani, lucra o meșteră care era soluția ciorapilor de mătase rupți.
Domnia sa a avut atelierul de remaiat în spațiul croitoriei pentru dame, situat pe Strada Mare. Acolo a funcționat până în anul 1976, cu un an înainte de marele cutremur. Responsabil la acel atelier de croitorie era doamna Atanasiu. Domnia sa, era mama regretatei profesoare de muzică de la Liceul de Arte „Gh.Tattarescu” Titina Turcu, care a fost și diriginta fiului meu.
Revenind la doamna care scotea femeile din încurcătură, vă pot reaminti că a mai avut atelierul și pe strada Ștefan cel Mare, iar în ultima perioadă pe strada Republicii. Putea fi văzută zilnic, aproape de vitrina atelierului în care remaia cu multă clasă, stând cu ochii într-un bec puternic, tocmai pentru a putea vedea foarte bine…,,firul dus”! Se folosea de un aparat special și cu îndemânarea și iscusința caracteristică, reușea să repare firul rupt. Clientele erau foarte încântate de măiestria doamnei. Chiar mama și soția mea au pășit pragul atelierului unde lucra iscusita și unica remaieuză..
„Vă mulțumesc din suflet, doamna Filip…nici nu se cunoaște“!
„Vai doamna Natalia, dar nici nu zic că ciorapul meu a fost rupt”! cam așa exclamau clientele când veneau să iși ia ciorapii ca și noi de la remaiat.
Da, cred că v-ați putut da ușor seama că prietena focșănencelor de altădată, care le scotea din impas atunci când un fir de ciorap se agăța se numea Natalia Filip. Dânsa, din păcate din anul 2009 și-a mutat atelierul în RAI. Mă bucur totuși că încă mai există casa doamnei Filip și a scăpat de furia demolărilor comuniste. Mulțumesc Dan Filip pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziție câteva informații prețioase și îl felicit că păstrează foarte frumos, casa copilăriei situată pe strada Constantin Dobrogeanu - Gherea. De altfel cu fiul doamnei Filip am fost coleg de generație la vechea școală numărul 3 , rasă de pe fața pământului de către comuniști, iar mai târziu am fost colegi când Dan era comisar-șef.
Sigur dacă doamna Filip ar mai fi trăit, cu siguranță meseria practicată de dânsa nu ar fi dispărut! Mergeam pe strada Ștefan cel Mare, cam pe unde este acum farmacia „Alcor” și parcă văd la geam o doamnă blondă, foarte cochetă care lucra la lumina unui bec puternic și remaia un ciorap . Din când în când, doamna Natalia mișca ușor din nas, gest ce îi conferea un aer aparte, de doamnă a modei feminine!
În vitrina atelierului din vechiul Focșani o doamnă remaia un ciorap. „Probabil un fir dus…din cauza vreunei unghii”!
DUMNEZEU SĂ VĂ IERTE ȘI SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN PACE DOAMNA NATALIA FILIP…PENTRU BINELE FĂCUT CÂNDVA FOCȘĂNENCELOR!
Capitol din Volumul IV al cărții ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” care se va intitula ,,Meserii dispărute din Focșaniul de odinioară!”
Cu drag al dumneavoastră,
Daniel Mușat Mureșanu - Focșani
București 21.01.2026
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
Tinerii vrânceni ar putea primi o primă de stabilitate la prima angajare. La ce sumă au dreptul lunar
De același autor
