Local

Material lemnos în valoare de peste 147.000 lei confiscat de polițiștii vrânceni în urma unei acțiuni de protecție a fondului forestier

Ziarul de Vrancea
22 sep 2024 1326 vizualizări

    Material lemnos în valoare de peste 147.000 lei a fost confiscat în urma unei acțiuni silvice desfășurată de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, alături de specialişti silvici din cadrul Direcției Silvice Vrancea.

 

 În perioada 16 - 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, alături de specialişti silvici din cadrul Direcției Silvice Vrancea au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate domeniului silvic.

            Astfel, din cele 30 de controale efectuate, 4 au fost la depozite de materiale lemnoase și 26 pe drumurile publice.

            Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni, ambele de fals informatic și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

            Prin urmare, aproximativ 240 m.c. material lemnos, în valoare de peste 147.000 lei, au fost confiscați.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.