Local

VIDEO + Foto | Mărturisirile voluntarului vrâncean de Crucea Roșie Ovidiu Petrea, după ce a însoțit în Ucraina un transport umanitar

Ziarul de Vrancea
8 mar 2022 4306 vizualizări

Într-o postare activată pe contul său de facebook, voluntarul vrâncean de Crucea Roșie Ovidiu Petrea povestește experiența pe care a trăit-o după ce a însoțit un transport umanitar în Ucraina zilele acestea. „Am fost impresionat de mulțimea de oameni, majoritatea femei cu copii în brațe, tineri, bătrâni, persoane cu handicap în scaune cu rotile, fiecare cu ce a apucat să își ia în grabă pe el, unii pur și simplu în halatul de casă, majoritatea oamenilor fiind cu lacrimi în ochi. Pe de o parte lacrimi de bucurie pentru că au reușit să plece din infern, pe de altă parte, lacrimi de durere cu gândul la soții, frații, tații, rudele, prietenii lăsați în urmă, la bărbații care luptă în aceste momente pentru libertate, fără a ști dacă vor ajunge să trăiască ziua de mâine.(...) Nu știu cum va fi mâine. Dar ceea ce știu e că eu nu voi mai fi niciodată același după experiența trăită alături de ceilalți voluntari la Suceava. Nu există destule cuvinte pentru a exprima drama acestor oameni. Mulțumesc Cerului că familia mea, copiii mei, cei dragi mie sunt bine și în siguranță. Mă simt neputincios în fața acestei tragedii. Pentru că am realizat că nu pot să fac nimic pentru a alina durerea acestor oameni. Trăiesc cu speranța că ceea ce fac astăzi poate aduce o rază de speranță măcar unei singure persoane. Și că, la fel ca mine, alte sute, mii de oameni, fac același lucru. Și atunci, mă gândesc că poate există speranța că lumea asta va fi mai bună, fără ură, fără violență, fără RĂZBOI, fără PUTIN!” spune vrâncenul Ovidiu Petrea în postarea sa. Citiți în continuare textul integral al acestei postări

”Zilele acestea m-am „înrolat” ca voluntar, în cadrul Organizației Umanitare de Cruce Roșie - filiala Vrancea și am plecat către Ucraina cu un transport umanitar care a avut destinația Cernăuți, localitate cu foarte mulți etnici români.

Experiența pe care am trăit-o în zonă de frontieră m-a marcat profund. Am fost impresionat de mulțimea de oameni, majoritatea femei cu copii în brațe, tineri, bătrâni, persoane cu handicap în scaune cu rotile, fiecare cu ce a apucat să își ia în grabă pe el, unii pur și simplu în halatul de casă, majoritatea oamenilor fiind cu lacrimi în ochi. Pe de o parte lacrimi de bucurie pentru că au reușit să plece din infern, pe de altă parte, lacrimi de durere cu gândul la soții, frații, tații, rudele, prietenii lăsați în urmă, la bărbații care luptă în aceste momente pentru libertate, fără a ști dacă vor ajunge să trăiască ziua de mâine.

La Milișăuți, în sala de sport din localitate am găsit circa 700 de studenți, majoritatea indieni, care studiau în momentul izbucnirii conflictului în Kiev, Odesa, Harkov, Cernăuți și alte localități din Ucraina. Se îngrămădeau cu toții, saltea lângă saltea, în așteptarea unei soluții pentru a putea pleca mai departe, către țara lor. Făceau cu rândul la baie, stăteau cuminți și răbdători să aștepte ceva de mâncare și fiecare avea un cuvânt de mulțumire pentru ospitalitatea oferită de noi, românii.

Am văzut o mobilizare exemplară a autorităților, atât la Milișăuți și în orașele învecinate cât și din partea sutelor de voluntari veniți din toate colțurile țării, dar și din țările vecine. Îți dai seama de asta numai privind la numerele de înmatriculare ale autovehiculelor de dincoace de vamă: Turcia, Cehia, Bulgaria, Serbia. Se poartă un război care a adus prejudicii tuturor ucrainenilor și străinilor care locuiau, munceau și învățau pe teritoriul Ucrainei deopotrivă, un război care a reușit să strângă laolaltă persoane din toate colțurile țării și din străinătate, toate animate de un singur cuvânt: Umanitate

Și am înțeles că acesta nu este un război al Rusiei cu Ucraina ci al Rusiei cu întreaga lume.

Acolo, la graniță, realizezi dintr-o dată cât de aproape de noi este totul.

Nu știu cum va fi mâine. Dar ceea ce știu e că eu nu voi mai fi niciodată același după experiența trăită alături de ceilalți voluntari la Suceava. Nu există destule cuvinte pentru a exprima drama acestor oameni.

Mulțumesc Cerului că familia mea, copiii mei, cei dragi mie sunt bine și în siguranță.

Mă simt neputincios în fața acestei tragedii. Pentru că am realizat că nu pot să fac nimic pentru a alina durerea acestor oameni. Trăiesc cu speranța că ceea ce fac astăzi poate aduce o rază de speranță măcar unei singure persoane. Și că, la fel ca mine, alte sute, mii de oameni, fac același lucru. Și atunci, mă gândesc că poate există speranța că lumea asta va fi mai bună, fără ură, fără violență, fără RĂZBOI, fără PUTIN!”

Text informații + foto:Ovidiu Petrea

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.