Local

Maria Ene a câștigat procesul cu Serviciul Județean de Ambulanță

Gabriel Sava
4 iul 2017 19807 vizualizări

Soluția a fost pronunțată ieri de Tribunalul Vrancea

Asistenta Maria Ene, sancționată de Comisia de Disciplină a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) a câștigat la fond procesul în care a contestat cele două decizii emise de SAJ. ”Admite în parte acţiunea. Anulează Dispoziţiile nr. 343/02.12.2016 şi 21/23.02.2017 emise de pârât. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Vrancea”, este decizia pronunțată marți de Tribunalul Vrancea.Maria Ene a fost sancționată cu avertisment scris pentru că, la data de 12 august 2016, ar fi alocat în mod incorect, un echipaj de ambulanță cu medic din tura următoare, în condițiile în care în serviciu se afla un alt echipaj. Pe lângă faptul că nu Maria Ene a fost cea care a alocat efectiv urgența respective, ci o altă colegă, dispecer, din probele administrate la dosar s-a concluzionat că asttfel de situații nu sunt isolate, iar urgența, respective salvarea vieții persoanelor implicate în accidentul din dimineața zilei respective, avea prioritate. Mai mult, asistenta Maria Ene a suferit o afecțiune pentru a cărei îngrijire a fost nevoie de investigații amănunțite și de tratament, motiv pentru care aceasta a solicitat plata din partea SAJ a respectivelor servicii medicale. Instanța a admis doar în parte pretențiile asistentei, dispunând plata a 5000 lei drept daune morale. Sentința nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Galați. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.