Local

Marele Trofeu al Festivalului “Magia Muzicii de Iarnă” de la Focșani, câștigat de Carmen Mustata, elevă a CNU, solistă a Corului Parohiei Irești

Ziarul de Vrancea
18 dec 2019 2589 vizualizări

Mai multe informații despre Carmen Mustata și noua sa performanță artistică apar într-o postare de contul de facebook Corul Parohiei Iresti - Oficial

Între copiii minunați ai Vrancei se numără și Carmen Mustata, elevă a Colegiului Național Unirea Focșani, coordonată de domnul profesor Valentin Grigoriu, solistă a Corului Parohiei Irești, care a urcat pe podium la prima ediție a Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineret “Magia Muzicii de Iarnă”, evenimentul fiind găzduit sâmbătă,14 decembrie 2019, de Ateneul Popular “Maior Ghe. Pastia” din Focșani, unde din nou a câștigat inima juriului și a publicului și a obținut Marele Trofeu al Festivalului.

Carmen, se împarte jertfelnic între familie, școala de top, orele de pregătire temeinică sub îndrumarea domnului profesor Valentin Grigoriu, desele recitaluri și repetiții ale Corului Parohiei Irești, dar și alte activități.

Cu o voință de oțel, se dedică exemplar, împărtășind mereu prin frumoasa voce deosebite emoții , înscriindu-se astfel în "Tezaurul de suflet al Vrancei".

Felicitări Carmen !

Text informații + foto:Corul Parohiei Iresti - Oficial 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.