Local

Manifestările din 24 ianuarie din Piața Unirii - Replici la mesajul de mulțumire al lui Cătălin Toma de la participanții „de după garduri”

Ziarul de Vrancea
28 ian 2023 2307 vizualizări
Vreau să mulțumesc tuturor vrâncenilor care au participat ieri la evenimentul dedicat celor 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), precum și invitaților din administrația publică centrală care ne-au onorat cu prezența.
Vrancea este inima României, iar Focșaniul ocupă un loc special în istoria țării noastre. Să fim uniți, să rămânem uniți, pentru a contribui cu toții la dezvoltarea acestei zone minunate în care ne ducem existența.
Vă mulțumesc pentru încredere”.Acesta a fost mesajul transmis de președintele CJ și al PNL Vrancea, Cătălin Toma, adresat participanților la manifestările din Piața Unirii din Focșani pe 24 Ianuarie 2023. Imediat au apărut mai multe replici care au reproșat în special gardurile montate de Servciul de Protecție și Pază (SPP) pentru a asigura securitatea demnitarilor prezenți la eveniment. Citiți câteva dintre aceste, precum și răspunsul lui Cătălin Toma.

M.P.: ”Însăși cuvântul UNIRE înseamnă apropiere...!Scuze, puteați printre găurile de la gard să vă uniți ”

I și A.N.:”Sa nu uitati sa luati gardurille cu voi si cand veti veni pentru vot!”

Răspunsul lui Cătălin Toma:I și A.N. vă înțeleg supărarea dar nu CJ Vrancea, Primăria sau Prefectura se ocupă de paza si protecția demnitarilor de rang înalt, ci SPP care coordonează dispunerea și paza oficialilor. S-au transmis toate aceste nemulțumiri și cu siguranță vom avea o atitudine mult mai prietenoasă pe viitor. Spor în toate

S.M.:”Păcat pentru această demonstrație de forță, nu de libertate.Unde e libertatea noastră domnilor?Ne-ați îngrădit cu garduri.De ce s-a murit în 1989 ?Pentru libertate nu sunt acceptate scuzele.Unitatea face puterea nu dezbinarea domnilor din conducere!Nu-mi permit să folosesc alte cuvinte că sunt un om ce îmi place să respect omenia.Păcat!Unirea au făcut-o toți românii nu numai voi cei din conducere.Păcat că v-ați bătut joc de vrâncenii care v-au votat!

M.C.:”Și noi vă mulțumim pentru gardurile din ce în ce mai mari ,mai lungi și mai înalte, halal respect aveți pentru cetățenii care prin sudoarea lor vă țin în funcții.

V.P:”Cu tot respectul cuvenit pentru dv.dl.Cătălin Toma dar securitatea oaspeților putea fi făcută elegant, fără urîțenia gestului față de oamenii veniți în piață.”

E.P.:”Dacă tot postați, domnule președinte, atunci poate vă faceți timp să și răspundeți la comentarii! Doar este o rețea de socializare.”

Răspuns Cătălin Toma:”E.P.îmi rezerv timpul pentru întrebări pertinente, totodată cunoscându-ne știți bine că putem comunica și fără această formă de populism care sincer nu vă caracterizează la educația pe care știu că o aveți. Gânduri bune!

V.C.S.:”Am fost controlați la intrarea în Piață corporal și în poșetă . An fost păziță de prea mulți polițai, jandarmi, securiști civili, lunetiști.Eram înconjurați de garduri .De ce? Urât!

L.T.:”Dacă am fi fost uniți am fi participat mai mulți, dar, din păcate, politicienii de astăzi nu reușesc să fie alături de oameni punând garduri între ei și noi. De ceea ce le e frică nu vor scăpa, la vot sigur nu vor mai fi garduri.”

D.C.F:”Ați fost informat anterior desfășurării evenimentului din Piață de modul exagerat în care SPP-ul a înțeles să desfășoare paza și protectia demnitarilor?

Răspuns Adrian Crețu, administratorul Județului:”D.C.F.nu cred ca ai pus întrebarea asta. Când vreodată și în ce țară un serviciu militar specializat în protecție și pază informează sau cere părerea unui civil? Ei nu cer părerea nici măcar celui pe care îl păzesc. Acționează conform informațiilor și pregătirii. În altă ordine de idei, cei care organizează activitățile sunt militarii de la Garnizoană. CJ, Prefectura și Primăria își dau acordul asupra activităților. Nu asupra modului în care se organizează paza înalților demnitari.”

D.C.F.:Adrian Crețu mulțumesc pentru răspuns. nu întrebam dacă știam, crede-mă ”

Citiți și postările activate pe contul de facebook ale unei votante PNL Vrancea după manifestările organzate marți 24 ianuarie 2023 în Piața Unirii din Focșani

Am avut o trăire groaznică azi!....

De parcă eram la cules de struguri în via boierului Cățui Strâmbu cu...botniță la gură ....

Rușine să vă fie.De trei ori rușine!!!!!

Pentru cine erau garduriel alea ??!!!!

Pentru noi care v-am ales și v-am cocoțat în vârful piramidei să ne reprezentați???!!

Noi toți , azi am fosst -Moș Ion Roată .

Am înțeles că nu dați doi bani pe popor...Și această constatare nu e doar de la prezența unui gard...

Securitate, percheziționare la sânge .. Dar cine ne credeți că suntem? Pe prietena mea au controlat-o mai riguros decât la controlul care se face în aeroport!

Am venit cu tricolor în inimă și la gât și la rever ... Și m-ați primit cummmm??????!!! Vai!Vai! Vai!

Discursuri și atât.Am înțeles dezbinarea și nepăsarea.

Am simțit o prăpastie care se cască între voi  și noi cu acele garduri.Nu mai vorbiți despre Unire!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

....Offff

Lăsați-ne pe noi să vorbim despre ea.Uniți în lacrimă!

Uniți în facturi astronomice!

Uniți în salarii necorespunzătoare!

Uniți în pensii mărite în derâdere când pâinea cea de toate zilele e 10 lei!

Uniți  la TV unde ni se administrează frică, frică, frică, frică...

Da, dar să vă zic ceva domnilor!Nouă nu ne este frică!Nici de secetă!Nici de foamete!Nici de bombe atomice și războiul marilor puteri!

Nouă ne e frică doar de Dumnezeu!E singurul de care ar trebui să se teamă toți!

Sunt tare, tare, tare, foarte tare mâhnită...De ce????

De la niște simple dar extrem de semnificative garduri de securitate dincolo de care era BOLOVANUL pe care îl cărăm ....

Până într-o zi.

Lumea voia să -i vadă pe aleșii noștri să vorbească cu ei, să dea mâna cu ei în horă... Dar noi nu meritam poate......Atunci unde e Unirea???

N-am isprăvit!

Tot eu scriu L.N. din amărăciunea durerii unui bolovan care a căzut peste mândria și demnitatea mea, a noastră așa cum au interpretat scene istorice memorabile actorii nostri Al. I. Cuza ...Ion Roată....Kogălniceanu..

Sunt româncă nu de azi de ieri.

În suflet și în fiece zi.

În curtea mea  și în inima mea e drapelul meu zi de zi.

Îmi iubesc țara cu toată ființa mea și nu aș supăra-o cu nimic....Dar nu dau voie nimănui să arunce în ea cu zoi de Ziua EiI!!!!!!!!

De multă vreme tac și strâng în suflet umilința , bătaia de joc și ignoranța unor .... Nu zic ...De rușinea rușinii lor....

Dar am o borbă ....

Când ei se plicriseau de lene și de activități distractive ...noi ăștia dați la o parte făceam școli peste școli, citeam și unii chiar ajutau părinții ...Si țineau cartea în traistă să ajungă oameni mari.

Dar, azi e nevoie de oameni mici....

De aia am ajuns aici,  la garduri și un bolovan din ce în ce mai greu de dus.

Cum e posibil să fie în posturi cheie în în conduceri de tot felul persoane fără un gram de specializare, de o incultură jenantă, fără o minimă instrucție, fără implicare?

Și ne prefacem că e bine!

Mai mult ...

Dăm petreceri ...și acolo ne chemați să ne bucurăm împreună!Pentru ce?De ce?

Cum e posibil ca oamenii votați de mine și de alții cărora le-am făcut promovare și pentru care am umblat cu încredere pe străzi zi și noapte cu tone de materiale electorale să nu răspundă la salut, să fie ignoranți și să ne trateze condescendent??

Domnilor, priviți istoria în urmă!Răbdarea înseamnă cumpătare, înțelepciune.Când se termină răbdarea trebuie găsite alte soluții!

Garduri . ..garduri de tristeșe fără seamăn cu explicația...,,Trebuia să asigurăm securitatea!''

Extraordinar!Papa Francisc a intrat prin mulțime fără nici o securitate.Și alții și alții........

Vor mai fi sărbători...Mai aveți garduri?Duceți-vă acasă și lăsați țara pe mâinile unor destoinici tineri, curați, harnici, cu dragoste de neam, școliți!

Gardul acela simbolic înseamnă gratii... Simbolic înseamnă știți voi ce.....

De aici și frica...Oare cine va ajunge după gratii.....

Reamintim că la manifestările organizate pe 24 ianuarie 2023 în Piața Unirii din Focșani, dedicate momentului de referință din istoria românilor, au participat: ambasadorul Republicii Franceze în România, Excelența Sa doamna Laurence Auer, premierul României, domnul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naționale, domnul Angel Tîlvăr, consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu și alți numeroși invitați. Trebuie menționat că premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu s-au retras înainte de finalul evenimentului și nu s-au mai prins în Hora Unirii, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată cu oficialitățile care au venit la Focșani de 24 ianuarie. Este pentru prima dată când invitații pleacă înainte de acest moment simbolic al Unirii. Și măsurile de securitate pentru vrâncenii cărora li s-a permis accesul în Piața Unirii din Focșani au fost unele neobișnuit de stricte. Aproximativ același lucru în ceea ce privește măsurile de securitate s-a întâmplat, din informațiile Ziarului de Vrancea, și la Iași. În acest context cel mai probabIl Serviciul de Protecție și Pază (SPP) ar fi putut avea în vedere faptul că este pentru prima oară când sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române se desfășoară în actualul context internațional cunoscut. Cu război la granițele României și cu recente amenințări nemaiauzite din partea Rusiei (printre care se vehiculează inclusiv atentate teroriste în țările care nu-i sprijină agresiunile armate).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.