Local

Mai există Orchestra Unirea?

Dan NICHITA
29 sep 2019 2406 vizualizări

Cam acum un an de zile, cu ocazia Centenarului, Orchestra Unirea din Focșani concerta în cele șase capitale simbolice ale României Mari: București, Iași, Focșani, Alba Iulia, Cernăuți și Chișinău. Titlul turneului ce consacra o reușită locală a fost “Orchestra Unirea leagă orașele Unirii”. Singura orchestră din țară ce poartă numele actului de reîntregire a României, orchestra Unirea, și ce a pus Focșaniul pe harta culturală a țării. A arătat țării că facem parte din lumea civilizată și că putem oferi la rândul nostru și altceva decât vin și lemne (mai ales la negru), cutremure, crime ale clanurilor țigănești, coțcării și circ baronal șamd

Acum 10 ani, pe 26 aprilie, în sala Ateneului avea loc concertul inaugural al noii și generoasei  inițiative culturale locale, Orchestra de cameră Unirea. Cei care i-au pus bazele au fost dirijorul german Vincent Gruger, originar din Wuppertal, și directorul Ateneului Popular „Mr. Gheorghe Pastia” din Focșani, Valentin Gheorghiță. Au urmat aproape 10 ani în care focșănenii s-au putut delecta, unii chiar culturaliza, cu multe piese muzicale aparținând muzicii clasice ori de operă și operetă. Au cântat sau performat multe nume de prim rang ale scenelor consacrate din București, dar și din străinătate. S-au scris chiar câteva povești frumoase ce au marcat istoria orașului nostru și ne-au fost redate câte ceva din mândria și identitatea locală. S-a format un public fidel, iar unii au devenit prieteni și susținători ai orchestrei.

Normal, complet străine de domeniul muzicii clasice, autoritățile nu s-au arătat încântate de noul proiect la care nu au avut nici o contribuție. Prea era în opoziție cu muzica promovată pe la chiolhanele pe bani publici mulți cu prilejul a tot felul de festivități bugetofage.   

Acultural în general și, afon muzical în particular, fostul primar Bacinschi s-a ținut cât a putut de departe de problemele orchestrei, ba mai mult a făcut tot posibilul ca proiectul cultural să nu prindă rădăcini. Când s-a pus problema achiziţionării unui pian necesar pentru Orchestra de cameră Unirea, Bacinschi a luat foc în şedinţele Consiliului Local din 2015: „Hai să luăm şi o cobză şi un ţambal să facem spectacol!”  Cu un mişto de coțcar bugetar, cu aerul său de cocotă masculină inocentă, se făcea că promite, că e interesat, că vrea să propună: ”Eu vă promit că fac la rectificarea bugetară să luăm două piane. Numai să-mi spuneţi, cu coadă lungă sau scurtă, că nu mă pricep.”, spunea fostul comunist devenit peste noapte servil potentat baronal.

Posedat de dorința mistuitoare de a schimba de la conducerea instituțiilor publice tot ce nu are carnet de partid, evident e vorba PSD, primarul Misăilă purcede la operațiunea de înlăturare din funcție a lui Valentin Gheorghiță. Ipocrit, sub imboldul unei profunde antipatii personale, într-o ședință a Consiliului Local din 2017 se preface că își dorește o mai bună activitate culturală la nivelul orașului:  “vreau să faceți din orchestră o orchestră permanentă nu cu parteneri, cu colaboratori să vină când pot dumnealor”.

I se alătură fostul „băsist pe viață”, azi viceprimar susținut de PSD, dl. Marius Iorga:  “vrem să eficientizăm activitățile cultural artistice în municipiul Focșani, vrem să le diversificăm, să le modernizăm și, de ce nu, să le și multiplicăm”.

Nu mai contează. Ce și-au propus au realizat. Cu sprijinul a trei culturnici locali l-au dat afară pe Gheorghiță, chipurile organizând un concurs de management unde omul nu s-ar fi dovedit competent. Ce să vezi, ei, lacheii, erau marile somități culturale de pe la noi și nimeni nu și-a dat seama. Lupta se poartă azi în justiție, pe socoteala contribuabilului desigur, și deja Gheorghiță a început să bifeze bătălii câștigate în contra mizeriei psd- iste. Dar cei care au pierdut cel mai mult din toată această tevatură sunt focșănenii și actul de cultură. În acest an au avut loc doar trei spectacole, de 24 ianuarie, de Paști împreună cu Pastorala și de zilele orașului, acesta din urmă în aer liber. Cu repertorii adaptate la tipul  zilei de sărbătoare ori impuse de colaborări total nepotrivite orchestra își pierde menirea de a aduce bucurie, de a disipa voie bună, de a înflăcăra energii solidare. Mai e puțin și e transformată într-un accesoriu al evenimentelor de tot felul. Probabil e o chestiune de timp să fie invitată să participe și la festivalul Bachus ca să aibă cheflii parte nu doar de manele.  

PSD a dat dovadă că e un partid care sabotează sistematic  cultura. Prototipul intelectualului agreat este Petre Abeaboeru pe care Misăilă l-a și declarat cetățean de onoare după ce acesta s-a autopropus pentru această calitate. Adică s-a petrecut în văzul lumii validarea lipsei de carte, a lipsei de originalitate, a maculaturii.  Recompensând culturnicii nu pare ca fiind total firesc ca tinerii cu un pic de minte să fugă mâncând pământul prin alte țări ori locuri doar să nu mai audă de impostorii locali?

Când prima elită locală se gândea la un viitor al orașului și-l închipuia ca fiind organic legat de spiritul Unirii de la 1859 cu accent pe dezvoltarea unei bogate vieți culturale. Ce fac politrucii de azi, indiferent de culoarea politică? Au pus și pun la pământ în continuare tot ce amintește de generația modernizatoare a orașului și alungă orice fior artistic de prin târg. În loc să sărbătorim printr-o stagiune de excepție 10 ani de la reînființarea orchestrei, în loc să avem deja un nucleu orchestral pus pe fapte mari și care să fi fost deja contractat, în loc să îi educăm pe cei mici în spiritul bunului gust muzical, asistăm la moartea lentă a singurei idei concretizate ce mai înnobila orașul, căci Focșani Blues Festival deja ne-a părăsit și nu prea mai are legătură cu orașul.

Se pare că PSD a luat-o pe urmele defunctului înaintaș PCR care, la începutul anilor 1960, a mutat abuziv orchestra cu dirijor cu tot (Silviu Zavulovici) la Galați. Alergia la cultură e intratabilă deși, iată, au trecut câteva decenii bune. Nu ai ce le face, e în ADN-ul lor.

Dan Gabriel Nichita

Articol preluat de pe site-ul:vranceaaltfel.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.