Magia Crăciunului a luminat din nou Focșaniul: Grupul de firme Roman’s a aprins decorul de poveste în centrul orașului
Sute de vrânceni au participat la cel de-al doilea eveniment de aprindere a luminițelor organizat de Grupul Roman’s în Focșani, devenit deja tradiție locală.
Centrul municipiului Focșani s-a transformat marți seară, 9 decembrie 2025, într-un adevărat colț de poveste, odată cu cel de-al doilea eveniment de aprindere a luminițelor de Crăciun organizat de Grupul Roman’s, una dintre cele mai cunoscute companii locale din Vrancea. Momentul, așteptat de mulți focșăneni, pare să se transforme într-o tradiție ce adună comunitatea la un loc, cu bucurie și speranță.
Într-o postare publicată miercuri, 10 decembrie, pe contul oficial de Facebook al grupului, Roman’s a transmis un mesaj de recunoștință față de toți cei prezenți:
„Ne bucură să vedem că acest moment începe să devină o tradiție și că, de la an la an, sunteți tot mai mulți alături de noi. Ne-ați făcut seara cu adevărat specială”, au scris reprezentanții companiei.
Atmosferă de sărbătoare în inima Focșaniului
Evenimentul a fost completat de momente artistice și surprize pentru cei mici și mari: colindători, dansatori, turtă dulce, plăcinte calde și ceai aromat – toate oferite cu drag din partea organizatorilor. Decorul, amplasat chiar în centrul orașului, a fost gândit să readucă magia sărbătorilor, într-un cadru ce a atras numeroși localnici.
Roman’s subliniază că, dincolo de luminile spectaculoase, scopul principal este de a transmite comunității „o rază de speranță și un strop de încredere că lucrurile pot fi mai bune”, în pragul unui nou an.
Mulțumiri pentru cei care au urcat pe scenă
Organizatorii au transmis mulțumiri speciale celor care au dat culoare și emoție serii:
-
Trupa de dans AMC – New Generation, coordonată de prof. Caraiman Ana Maria
-
Corul Liceului Unirea, dirijat de prof. Rusu Ana Maria
-
Corul Școlii Gimnaziale nr. 5 Anghel Saligny, coordonat de prof. Rusu Ana Maria
-
Clasa a II-a A, învățătoare Alstanei Mihaela
-
Clasa a V-a C, diriginte Mirela Manolache
-
Solistele Ghenunche Ioana și Bârlădeanu Natalia
Momentele artistice au adus un plus de emoție, transformând evenimentul într-unul memorabil pentru comunitatea vrânceană.
Tradiția aprinderii luminițelor continuă
Într-o altă postare, realizată anterior evenimentului, Cofetăria Roman’s amintea că aprinderea luminilor de Crăciun, organizată pentru prima dată în 2024, a devenit un moment simbolic pentru brandul local:
„O nouă aranjare, aceeași atmosferă plină de căldură și voie bună – trăite împreună, aici, la Roman’s.”
După aprinderea luminițelor, participanții au fost întâmpinați cu ceai cald, fursecuri și produse tradiționale pregătite în laboratorul propriu, marcând astfel începutul neoficial al sărbătorilor de iarnă în Focșani.
Roman’s – povestea unei afaceri locale devenite reper în Vrancea
Înființat în 2009, în Focșani, Grupul Roman’s s-a extins de-a lungul anilor într-o rețea apreciată de consumatori. Compania activează în domeniul brutăriei, patiseriei, cofetăriei și fast-food, având mai multe puncte de lucru, inclusiv în Promenada Mall și pe B-dul Unirii din Focșani( cofetăria)
Prima locație, Fast Food Roman’s Focșani, rămâne atât sediul principal, cât și un punct de atracție prin terasa etajată, unde clienții pot savura produse din întreaga gamă a brandului.
Roman’s oferă și servicii de catering de luni până sâmbătă, cu transport gratuit pentru comenzi de peste 40 de lei, confirmând orientarea către nevoile comunității locale.
Unde găsim Roman’s în Focșani
-
Adresa: Str. Alexandru Golescu nr. 2, vis-a-vis de Liceul Unirea
-
Telefon: 0753 081 743
-
Website: romans.ro
Prin evenimentele sale dedicate comunității, Roman’s continuă să își consolideze rolul de brand local emblematic pentru Focșani și Vrancea, aducând an de an magie și lumină în preajma sărbătorilor.
Maria Bratu














