Local

Copiii din Focșani, nevoiți să se joace in locuri neîngrijite și vandalizate

Alexandra TĂTARU
29 aug 2017 2106 vizualizări

Primarul Misăilă are în plan să amenajeze două locuri noi de joacă în Zona Gară și Cartier Mândrești.

Dar până la finalizarea lucrărilor, copiii mai au de așteptat și trebuie să meargă împreună cu părinții lor în cele deja existente. Unele dintre ele, prin centrul orașului, care arată pe jumătate bine, altele prin Obor, Bahne. Majoritatea însă sunt într-o stare de degradare înaintată dar poate că, între timp, se vor mai schimba aceste aspecte.

Problema este gravă și cu cele care abia au împlinit un an de la darea lor în folosință și au ajuns într-o stare încât  stai și te întrebi dacă poporul ăsta este cu adevărat bolnav de iresponsabilitate. Deopotrivă autorități și cetățeni. Unii care fac proiecte cu bani mulți și treabă de mântuiala, ceilalți cu ”dă-le dracului că nu-s ale noastre, nu am dat bani pe ele, trebuie să le distrugem”. Greșit!!! Cu toții plătim, chiar și cei care fură din banii duși pe proiecte sau care semnează aceste proiecte greșit concepute. Diferența este că cei care fură sau sunt neglijenți se mai aleg cu ceva, pe lângă nesimțire crasă și cu plus la bilanț. Noi rămânem doar păcăliți și cu buzunarele goale, iar vandalii cu nesimțirea de cocălar, nu cu cea ”coafată” ca cea  a managerilor de proiect.

În spatele Mausoleului din Sud s-au dat ”bătălii”

Fiindcă tot am omagiat eroii luptelor din Primul Război Mondial, pare că și în spatele Mausoleului din Sud s-au dat adevărate bătălii. Însă nu din cele care merită a fi decorate sau omagiate. Sunt din categoria celor care strică imaginea unei comunități, pe principiul să se strice mai mult, mai repede și, peste toate astea, să se mai facă văzute și adevărate urme ale pârjolului, pricinuit de soare. El,  săracu`, nu are nicio vină, însă lipsa apei sau a copacilor din loc în loc, greșeală de proiect, evident, au determinat apariția a unor adevărate insule deșertice. Și, pe lângă toate acestea, se mai adaugă o mulțime de semne ale vandalismului. De ce ar fi trebuit să rămână întreagă vreo bancă? De ce să nu se fi rupt ”stânca” pentru micii alpiniști si să se încerce reînălțarea ei cu un munte de gunoi? De ce să rămână întreagă o movilă artificială și să nu se fi distrus până la stadiul de moluz? De ce să se fi lăsat pavelele la locul lor și să nu se fi scos pentru a fi puse alături, lângă gardul Mausoleului? Dar de ce să lăsăm nisipul în groapă să se joacă copilașii cu găletușe și lopățele și să nu-l cărăm cu gălețile în casă? Doar mai sunt și oameni nevoiași. Despre leagăne întregi nici nu poate fi vorba, iar dintre alte grămezi de dale mutate și regrupate nu se poate zări decât o mâță, nu vreun copil. Toate acestea la niciun an de la recepționarea lucrărilor incluse în marele proiect PIDU. Intervenții asupra proiectului nu se pot face timp de 5 ani dar nu credem, totuși, că îngrijirea acestuia sau supravegherea lui de polițiști ori camere video, împotriva grupurilor de vandali ce mai poposesc peste noapte, ar fi interzisă.

Căpitanul Crețu sigur se minunează

Rugina și gunoiul sunt elementele de bază ale locului de joacă din str. Cpt. Crețu Florin

Același lucru și pe strada Cpt. Crețu Florin, cam pe la nr. 19. Un loc de joacă ce a ajuns tot ca după un război, nu după o bătaie. Un război între vaga intenție a proiectanților și executanților de a crea un loc de joacă și marii nesimțiți care nu-și pot căra gunoaiele îngurgitărilor, în timp ce se uită la stele sau își supraveghează odraslele. Despre iarba smulsă, leagăne rupte, garduri ruginite ce să mai vorbim? Pe cine să mai dăm vina? Pe cei de la Romprest? De la DDSP? de la Biroul investiții? Indiferența, lipsa de consecvență, nesimțirea și lipsa sancțiunilor... Suntem doar un popor bolnav din care răsare câte un individ sau mai mulți și care exploatează în interes personal câte o greșeală a altuia. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.