(Update) L-ați văzut? Bătrânelul de 94 de ani a fost găsit în viață
IPJ Vrancea, 21.10.2024, ora 8.37 La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că soțul ei, BUȘILĂ VASILE, de 94 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul din satul Bârsești, în jurul orei 15:00 și nu a mai revenit.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni de culoare neagră, pulover pe gât de culoare neagră, vestă din lână de culoare neagră, căciulă de culoare neagră și era încălțat cu pantofi din piele de culoare neagră.
Semnalmente: înălțime 1.70 metri, greutate aproximativ 70 kg, păr alb, lung, ochi căprui, iar ca semne particulare are o aluniță la nivelul buzei inferioare.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
IPJ Vrancea, 21.10.2024, ora 20.17 Bătrânelul de 94 de ani a fost găsit în viață
În această seară, după aproape două zile de căutări, desfășurate atât ziua, cât și noaptea, bătrânelul dispărut în data de 20 octombrie a.c. a fost găsit în viață.
Începând de ieri, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici, alături de jandarmi, pompieri și voluntari SVSU au desfășurat ample operațiuni de căutare și scotocire, atât în extravilanul satului Bârsești, cât și în localitățile limitrofe.
În toată această perioadă, echipele de căutare nu au renunțat nicio clipă, având în vedere temperaturile scăzute și vârsta înaintată a bătrânului.
În această seară, în jurul orei 19.30, la aproximativ 3 km de casă, bătrânelul a fost găsit în extravilanul satului Bârsești, într-o fâneață, în stare stabilă de sănătate. Acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni și a fost dus acasă, înapoi la familie.
Îi felicităm pe toți cei implicați pentru profesionalismul și capacitatea de mobilizare imediată de care au dat dovadă!
Datorită eforturilor depuse, o viață de om a fost salvată.














