Local

Vrancea, gazda fazei zonale a Competiției naționale a I.S.U de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat

Ziarul de Vrancea
22 mai 2024 610 vizualizări

În perioada 22 – 23 mai 2024, județul Vrancea va fi gazda celei de-a X-a ediții a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat – faza zonală. Concursul reunește 7 echipe la start, din cadrul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov.

 

 

 

 

Echipajele vor fi supuse, pe parcursul celor două zile, la două probe, respectiv „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat”, prin care îşi vor testa deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accidente.

Echipa de descarcerare are în componență 6 membri, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor profesionale în ceea ce privește salvarea victimelor, în care se urmăresc: comanda intervenției, siguranța, tehnicile de descarcerare, îngrijirea prespitalicească, folosirea eficientă a echipamentului; identificarea celor mai bune tehnici de descarcerare, cât și promovarea ideilor inovatoare privind tehnicile de descarcerare.

Echipa de acordare a primului ajutor calificat este formată din 3 paramedici, având ca obiective: aplicarea și respectarea întocmai a protocolului cu privire la pacienții traumatizați; dezvoltarea competențelor profesionale în ceea ce privește acordarea primului ajutor calificat pacienților traumatizați.

Competiția are scopul de a identifica şi de a face schimb de bune practici în domeniul strategiilor de reducere a numărului de victime în urma accidentelor rutiere şi a acordării primului ajutor calificat, dar şi de a îmbunătăţi pregătirea practică în domeniul descarcerării şi acordării primului ajutor calificat.

Această competiție este organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Anghel Saligny" al județului Vrancea, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, Primăriei Municipiului Focșani, UPU – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” Focșani, Centrului Medical Județean Vrancea al M.A.I., Asociația Pompierii Vrânceni, Remat Vrancea, Kaufland, Avicola Focșani, Aurora Odobești, Crama Șarba Odobești, PACO Supermarket, Zanfir SNC, Electric SRL, Green Garden Resort Odobești, Prodcombilc, Hyundai (Helios Service), Dacia (General Autocom) și UMB Group - Tehnostrade SRL.

Probele de concurs „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat” se vor desfășura în parcarea zonei de agrement Crângul Petrești.

Programul competiției este următorul:

Evenimentul este deschis publicului și îi așteptăm pe toți cei care vor să ne fie alături la această frumoasă competiție.

Le dorim succes tuturor participanților!

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

BULETIN INFORMATIV  Nr. 30 Focşani, 21.05.2024

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.