Local

Judecătorii Curții de Apel Galați au stabilit definitiv că viceprimarii municipiului Focșani au fost aleși legal

Ziarul de Vrancea
2 nov 2021 3061 vizualizări

Judecătorii Curții de Apel Galați au respins luni, 1 noiembrie 2021, printr-o soluție definitivă, recursul formulat de consilierii locali PSD, care au atacat în justiţie hotărârea Consiliul Local al Municipiului Focşani privind alegerea viceprimarilor în şedinţa din 28 ianuarie 2021.

„Respinge ca fiind nefondat recursul Definitivă. Document: Hotarâre 1004/2021 01.11.2021”, se arată în decizia judecătorilor Curții de Apel Galați.

Reamintim că Ana Maria Dimitriu, din partea PNL, şi Alexandra Tătaru, consilier local USR, au fost alese viceprimari ai municipiului Focșani în ședința din 28 ianuarie 2021 a Consiliului Local al Municipiului Focşani, cu votul majorităţii aleşilor locali, însă consilierii PSD au acuzat că alegerea a fost făcută cu încălcarea legii.

Concret, aleșii PSD din Consiliul Local al Municipiului Focşani au reclamat în instanța de judecată faptul că nu a fost respectat secretul votului. Opinia consilierilor social democrați din Consiliul Local al Municipiului Focşani a fost la acea vreme împărtăşită atât de primarul Cristi Misăilă, cât şi de secretarul municipiului, Carmen Ghiuţă, în raportul trimis Prefecturii.

Nu de aceeași părerea au fost însă judecătorii Curţii de Apel Galați, după ce anterior acţiunea aleşilor PSD a fost respinsă şi la Tribunalul Vrancea. 

Ce au declarat cei doi viceprimari ai municipiului Focșani luni, 1 noiembrie 2021, după aflarea soluției definitive a judecătorilor Curţii de Apel Galați

„Votul a fost secret şi a fost securizat în urma unui protocol. Faptul că nu le-a convenit celor de la PSD rezultatul votului, este strict problema lor. M-aş fi bucurat să-şi consume energiile la şedinţele de Consiliu Local, unde avem treabă de făcut şi nu prin sălile de tribunal, aşa cum a devenit o obişnuinţă de când suntem noi viceprimari, atacând în instanţă toate hotărârile care nu le-au convenit. Spre lauda lor, judecătorii au înţeles că jocul politic nu trebuie confundat cu administraţia şi le-a respins de fiecare dată acţiunile neîntemeiate, aşa cum s-a întâmplat şi astăzi", a declarat viceprimarul municipiului Focșani din partea USR, Alexandra Tătaru, citată de adevarul.ro.

„După un mandat de consilier local (2016-2020) în care am fost ţinta mai multor dosare în pretenţii de milioane de lei deschise pe rolul instanţelor de către acelaşi primar de Focşani care s-a simţit lezat de poziţia adoptată de mine în exercitarea mandatului, dosare respinse, nici în acest mandat sorţii nu sunt de partea sa. În dosarul civil nr.268/91/2021 în care consilierii PSD, îndemnaţi din umbră de către primar, au contestat alegerea mea ca viceprimar al municipiului Focşani, astăzi, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat definitiv şi a respins recursul acestora”, a scris pe facebook viceprimarul municipiului Focșani din partea PNL, Ana Maria Dimitriu.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.