Local

Judecătorii au fixat primul termen. Începe apelul în Dosarul Bachischi, fostul primar al municipiului Focșani

Ionel Sclavone
2 feb 2021 2792 vizualizări

Judecătorii au stabilit primul termen al apelului în dosarul fostului primar al Focșaniului Decebal Bacinschi. Procesul va fi judecat de o instanță din cadrul Curții de Apel și va începe în luna martie. Primul termen a fost fixat pentru data de 9 martie.

Decebal Bacinschi a fost trimis în judecată, alături de fosta șefă a investițiilor din Primăria Focșani, Cristina Costin, într-un dosar instrumentat de DNA privind achiziția unor instalații de iluminat festiv.

În prima instanță, judecătorii Tribunalului Vrancea l-au condamnat pe Decebal Bacinschi, fostul primar, la 3 ani de închisoare cu suspendare și trei ani de interzicere a unor drepturi. Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pentru o perioadă de 4 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, el va trebui să presteze 60 de zile muncă în folosul comunității la Colegiul Național Unirea ori la Liceul cu Program Sportiv – serviciul de arhivare.

Cristina Costin a fost condamnată la 2 ani și nouă luni de închisoare cu suspendare și trei ani de interzicere a unor drepturi. Pedeapsa se suspendă sub supraveghere pentru o perioadă de patru ani. Cristina Costin va trebui să presteze 60 de zile muncă în folosul comunității la Colegiul Edmond Nicolau ori la Liceul cu Program Sportiv – la serviciul de arhivare.

Cei doi, Decebal Bacinschi și Cristina Costin au fost obligați de instanță să plătească câte 197.427,3 lei, reprezentând prejudiciul înregistrat.

De asemenea, au mai fost obligați la plata a 12.000 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată.

În soluția pe care au pronunțat-o, judecătorii au luat act că „persoana vătămată, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiului Focșani, nu a exercitat acțiunea civilă în procesul penal. Prejudiciul cauzat prin infracţiunea dedusă judecăţii nu a fost recuperat”.

Acuzațiile în dosarul Bacinschi

DNA i-a trimis în judecată pe fostul primar al municipiului Focșani, Decebal Bacinschi, și pe șefa Serviciului de Investiții din Primărie pentru achiziția unei instalații de iluminat festiv în 2013. Cristina Costin a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii au apreciat că cei doi au prejudiciat bugetul local cu aproape 400.000 de lei. Potrivit DNA, în decembrie 2013 - ianuarie 2014, Decebal Bacinschi, în calitate de primar, a atribuit un contract cu „dedicație“, unei firme „agreate“, la un preț supraevaluat.

 „În ambele situații, edilul a acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă“, se arată într-un comunicat de presă al DNA în care sunt prezentate faptele.

Citiți și :Fostul primar al Focșaniului, Decebal Bacinschi condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și trei ani de interzicere a unor drepturi


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.