Jandarmii vrânceni, mobilizați de Ziua Eroilor și de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena
Ceremonii comemorative, târguri tradiționale și evenimente populare în mai multe localități din Vrancea, supravegheate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean pentru menținerea ordinii publice
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a anunțat că joi, 21 mai 2026, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe durata manifestărilor organizate în județ cu ocazia „Zilei Eroilor” și a sărbătorii religioase „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Potrivit informării transmise de reprezentanții instituției, jandarmii vrânceni vor fi prezenți la ceremoniile dedicate Zilei Eroilor organizate în municipiile și localitățile Focșani, Adjud, Odobești, Panciu, Măicănești, Fitionești, Pufești, Străoane, Movilița, Varnița și Mărăști.
Misiunea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea este aceea de a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activităților publice, prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și liniște publică pe durata evenimentelor comemorative și religioase.
Totodată, jandarmii vor fi prezenți și la târgurile tradiționale organizate în localitățile Câmpuri – Rotileștii Mici și Tichiriș, precum și la evenimentul „Boteitul Oilor”, programat în comuna Negrilești, manifestări organizate cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Reprezentanții IJJ Vrancea au precizat că misiunile vor fi executate atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Pentru evitarea incidentelor și desfășurarea în bune condiții a manifestărilor publice din județul Vrancea, jandarmii le recomandă participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor, să evite implicarea în conflicte sau acțiuni care pot tulbura ordinea publică și să acorde atenție copiilor și bunurilor personale, mai ales în zonele aglomerate.
De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să solicite sprijinul forțelor de ordine prin apelarea numărului unic de urgență 112 sau prin sesizarea celei mai apropiate patrule atunci când sunt martori ori victime ale unor fapte antisociale.
Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc ca toate evenimentele organizate în județul Vrancea de Ziua Eroilor și de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.
Citiți și conținutul integral al comunicatului de presă făcut public astăzi, 21 mai 2026, ora 10:48 de purtătorul de cuvânt al IJJ Vrancea în legătură cu această știre
Măsuri de ordine publică de "Ziua Eroilor" și sărbătoarea „Sfinții Împărați Constantin și Elena”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea va asigura, joi, 21 mai 2026, măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul evenimentelor organizate la nivelul județului cu prilejul "Zilei Eroilor" și al sărbătorii religioase „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Jandarmii vrânceni vor fi prezenți la ceremoniile dedicate Zilei Eroilor organizate în localitățile Focșani, Adjud, Odobești, Panciu, Măicănești, Fitionești, Pufești, Străoane, Movilița, Varnița și Mărăști unde vor acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activităților, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea climatului de ordine publică.
De asemenea, efective din cadrul inspectoratului vor asigura măsurile de ordine publică și la târgurile tradiționale organizate în localitățile Câmpuri (Rotileștii Mici) și Tichiriș, precum și la evenimentul „Boteitul Oilor”, desfășurat în localitatea Negrilești, organizate cu ocazia sărbătorii religioase „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Misiunile vor fi executate atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a tuturor evenimentelor, recomandăm participanților:
* să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor;
* să evite implicarea în conflicte sau în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică;
* să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc;
* să manifeste răbdare în zonele aglomerate și să acorde atenție bunurilor personale;
Reamintim cetățenilor faptul că pot solicita oricând sprijinul forțelor de ordine prin apelarea numărului unic de urgență - 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă atunci când sunt martori sau victime ale unor fapte de natură antisocială.
Rămânem permanent la datorie pentru siguranța dumneavoastră.













