Local

Jandarmii vrânceni alături de polițiști și copii, prezenți la Mausoleul Eroilor din Focșani în cadrul proiectului „Școala de Vară la Muzeul Vrancei’’

Ziarul de Vrancea
12 aug 2022 948 vizualizări

Astăzi, 11 august, jandarmii vrânceni, alături de polițiști de prevenire din cadrul IPJ Vrancea au fost prezenți la Mausoleul Eroilor din Municipiul Focșani , unde au desfășurat activități de prevenire și informare cu un grup de 12 copii, în cadrul proiectului ,,Școala de Vară la Muzeul Vrancei’’.

În timpul întâlnirii, tinerii au aflat de la jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, de ce este important să nu apeleze la violență pentru rezolvarea conflictelor și cum poate fi evitat comportamentul agresiv. Copiii au fost interesați și de modul în care pot semnala și acționa în cazul în care sunt martori sau victime în diferite situații, precum și la riscurile și consecințele consumului de droguri şi alcool.

În cadrul aceluiași eveniment, jandarmii montani le-au prezentat elevilor câteva reguli de urmat în drumețiile lor prin pădure și pe traseele montane. De asemenea, echiparea corespunzătoare pe munte, importanța respectării traseelor marcate, atenția privind prevenirea accidentărilor și posibilitatea apelării numărului unic de urgență ,,112’’ în caz de necesitate, au fost subiecte aduse în atenția copiilor.

Campania preventiv – educativă „Vacanţa în siguranţă” va continua pe toată perioada vacanţei de vară, iar în cadrul acesteia vor avea loc întâlniri interactive cu copii și adolescenți.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.