Local

Jandarmi în sprijinul pompierilor de la ISU Vrancea pentru limitarea efectelor incendiului de la acoperișul unei case din comuna Soveja

Ziarul de Vrancea
8 mai 2020 1214 vizualizări

Miercuri, plutonier major Ghinea Marius și plutonier adjutant Popescu Ciprian din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, au intervenit în sprijinul colegilor pompieri de la ISU Vrancea pentru limitarea efectelor incendiului care se manifesta la acoperișul unei case din satul Dragosloveni, comuna Soveja.

Până la încheierea acțiunii pompierilor, patrula de jandarmi a asigurat zona și a creat un perimetru de siguranţă pentru cetățeni.

Plutonierul major Ghinea Marius nu este la prima intervenție de acest gen, el acționând și în luna februarie a acestui an într-o situație similară, în comuna Soveja. Faptul că și-a îndeplinit stagiul militar obligatoriu în cadrul unei unități de pompieri, ca militar în termen, îi este de folos în aceste situații, fiind familiarizat cu modul de acțiune.  Implicarea sa pe timpul executării misiunilor nu a rămas neremarcată, iar Marius a fost decorat în anul 2018 de Președintele României cu Crucea Națională ,,Serviciul Credincios'', pentru participarea la căutarea unei persoane surprinse de avalanșă în Cheile Tișiței.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.