Istoricul vrâncean DUMITRU HUȚANU a plecat la ceruri!
Cercetător la Muzeul Vrancei din Focșani, istoricul Dumitru Huțanu a fost până curând unul dintre cei mai longevivi membri din echipa instituției care se ocupă de istoria județului Vrancea și nu numai. Mai bine de jumătate de secol, Dumitru Huțanu a cunoscut toate etapele prin care a trecut Muzeul Vrancei, de la epoca în care a fost amenajat primul Muzeu al Unirii în Casa lui Scarlat Bontăș până în zilele noastre.
A publicat sute de materiale pe cele mai diverse teme, cu predilecție de istorie modernă și contemporană, în presa locală și de specialitate. De asemenea, s-a ocupat de editarea operelor unor personalități din fostele județe Putna și Râmnicu Sărat, a redactat capitole, cuvinte înainte și prezentări la diferite lucrări și nu o dată a lucrat sub anonimat la proiecte istorice de interes local și național. Nu în ultimul rând, ne-a fost de mare ajutor, nouă, celor care dorim să dăm câte o știre în presă și avem nevoie de opinia unui specialist. Îl sunam sau treceam pe la Muzeu, iar Domnul Dumitru Huțanu ne oferea cu o lejeritate debordantă informațiile de care aveam nevoie. De astăzi, Dumitru Huțanu a intrat în istorie. Condoleanțe echipei Muzeului Vrancei, familiei Bogdan Huțanu, Florin și Mariana Hutanu!
Dr. Romeo-Valentin Muscă
Text informații + foto:Casa de Cultură Odobești
Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților istoricului vrâncean DUMITRU HUȚANU!Dumnezeu să-l ierte!
Citiți și: In memoriam DUMITRU HUȚANU, istoric și cercetător la Muzeul de Istorie - Focșani
Fragment din cartea ”Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”, capitolul ”Familii celebre de profesori ai Colegiului Național Pedagogic - Spiru Haret”.
Familia profesori STELA și DUMITRU HUȚANU Doamna profesor Huțanu a predat la liceul Pedagogic, istoria. Personal nu am făcut ore cu dânsa, dar fiind în aceeași locație am reușit să o cunosc și să aflu că este o profesoară bună cu elevii. Era o persoană îndrăgită de copii și se implica în educarea noastră în mod direct. Mulți elevi de-ai dumneaei obțineau rezultate frumoase la olimpiadele de istorie, chiar ajungând la fazele pe județ sau pe țară. Rezultatele bune obținute făceau din doamna profesoară să fie foarte apreciată în liceul Pedagogic. Avea o metodă aparte de a preda. Țin minte, prin clasa a XII-a, după ce murise regretatul profesor de istorie Vasile Năvodaru, am făcut câteva ore cu dânsa. Mărturisesc că am fost acaparat de felul cum ținea orele. Aveai impresia că trăiești o poveste derulată în timp. Avea darul amănuntelor și pentru câteva clipe reușea, dacă erai atent să te transpună în mijlocul evenimentelor istorice.
Lângă doamna profesor Stela Huțanu, stă de mai bine de 60 de ani soțul dânsei, profesorul și istoricul Dumitru Huțanu. Dumnealui, tot dascăl de istorie a ales să renunțe la catedră și să lucreze la muzeul de istorie din Focșani. Un om deosebit, dacă aveai fericita ocazie să pășești secția veche a muzeului erai imediat acaparat de talentul oratoric al său. Datorită domnului profesor Dumitru Huțanu, în anul I de liceu, în toamna lui 1979, am avut bucuria și privilegiul să pătrund în arhivele muzeului de istorie. De pe vremea aceea mă preocupa istoria orașului Focșani și chiar am realizat o lucrare legată de monografia acestor locuri. Cu aceeași lucrare am participat la un eveniment din acea vreme numit:Sesiunea de referate și lucrări științifice; ce se desfășura între liceele județului Vrancea. Datorită domnului profesor care mi-a permis accesul la arhivele muzeului, m-am informat și chiar am reușit să obțin un premiu la acea sesiune. Anii însă au trecut parcă prea repede.
Mă mai întâlnesc cu domnul profesor Huțanu, pe strada care duce spre gară. Acolo, până nu de mult, funcționa clădirea cu birourile și arhivele muzeului de istorie, unde dumnealui încă mai activează. A fost și a rămas un adevărat devotat istoric. Peisajul autumnal se potrivește perfect cu peisajul vieții noastre. Au trecut anii și ne-au marcat. Domnul profesor a rămas cu aceeasi expresie binevoitoare. Privim castanii și nucii de lângă vechea clădire a muzeului și amândoi observăm cât de mult au crescut acei arbori. Covorul de frunze de nuc și castan formează o potecă pe care eu și domnul Huțanu ne plimbăm și depănăm amintiri din vremea când eram liceean și mergeam la muzeu acolo unde dânsul îmi punea la dispoziție informații, materiale și ilustrate despre Focșaniul de odinioară. Acum după atâția ani, noi înșine am devenit personaje pentru noua generație și le putem pune la dispoziție intâmplări frumoase din această urbie. În scurta mea plimbare pe aleea căptușită cu frunze de toamnă alături de bătrânul istoric nu ezit, cu oarece reținere, să îl întreb de doamna profesor Stela Huțanu căruia îi mărturisesc că nu am văzut-o cam de multă vreme. - Dar ce mai face doamna profesoară ? - Eii dragule! se oprește din mers și trage adânc un fum de țigară făcând o pauză lungă: Doamna profesoară este foarte bolnavă. Îi observ în ochi o licărire amară. De câțiva ani suferă de o boală foarte grea. Nu mai ține minte și nu mai recunoaște pe nimeni. Chiar pe mine mă confundă cu fratele ei care a murit de mult. - Cum așa? întreb eu mirat. Tocmai dânsa care a fost profesor de istorie și ținea minte atâtea date și evenimente, să sufere atât de mult? - Da! îmi răspunde domnul Huțanu cu o lacrimă în colțul ochiului.
Mi-am dat seama de gravitatea diagnosticului și am încercat să îl încurajez. Am înțeles că blânda doamnă de istorie de altădată era lovită de o cumplită boală! Ne-am strâns mâinile cu promisiunea că ne vom mai revedea. Domnul m-a asigurat că oricând îmi poate pune la dispoziție informații despre Focșaniul vechi așa cum a făcut și în urmă cu mulți ani când eram liceean. Pașii noștrii s-au despărțit pe covorul de frunze ruginii creat de toamnă într-o cadență metalică. Am tresărit amândoi la zgomotul produs de o castană care a căzut rece pe pământ, după care am pornit fiecare în drumul nostru. Domnul profesor a intrat ușor în incinta muzeului secția veche a Focșaniului pregătit parcă să întâmpine vizitatorii și să le povestească istoria acestor locuri. Am plecat nostalgic și m-am rugat în gând pentru sănătatea doamnei profesor și a soțului Dumitru Huțanu.
Daniel Mușat Mureșanu
