Istoria pompierilor din Vrancea: Cum supravegheau aceștia cu rândul întreg oraşul Focșani, dintr-un turn
Ca şi astăzi şi în vechime se aduceau Pompierilor tot felul de învinuiri.Documentaristul Florin Marian Dîrdală, de la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale a căutat prin documente şi vine de ziua pompierilor, cu un cadou special pentru toţi cei care vor să cunoască istoria celor care se luptă pe aceste meleaguri cu focul de la 1848 încoace.
În cinstea Zilei Pompierilor, Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Judeţean Vrancea Arhivele Naţionale, a căutat în trecutul acestei instituţii şi a aflat din documente de arhivă cum au petrecut pompierii de altădată primele zile în în Focșani.
„Pompierii din Focşani nu au funcţionat dintotdeauna unde-și au sediul acum, pe strada Dornişoarei nr 10, locație aflată în reabilitare. După Mica Unire şi după contopirea celor două comenzi de foc ale Focşanilor Munteni şi Focşanilor Moldoveni, pompierii au fost instalaţi într- o clădire, azi dispărută, situată cam pe unde ar fi acum Ateneul Popular <<Maior Gh. Pastia>>, iar curtea aferentă ocupa o mică parte din actuala Grădină Publică.Deoarece atunci nu existau mijloace eficiente de avertizare a pompierilor, dar pentru ca aceştia trebuiau să intervină prompt la diferite evenimente supravegheau cu rândul întreg oraşul dintr-un turn situat în faţa bisericii <<Sf Ioan>>, exact pe locul actualului Monument al Unirii din Piața Unirii. Din cauza spaţiului restrâns şi poziţiei ultracentrale neadecvate grajdurilor ce deserveau nevoile logistice ale pompierilor, care supărau şi atunci simţurile olfactive ale focşănenilor, vechile autorităţi au decis că pompierii nu trebuie să mai stea în această parte a oraşului”, spune documentaristul Florin Marian Dîrdală.
Pompierii, mutaţi langă prostituate şi cârciumi
„Primarul de atunci împreună cu un mare moşier al acelor vremuri, C. D. Soutzo, au găsit o soluţie, anume acest teren pe care funcţionează în prezent Grupul de Pompieri Vrancea( n.r. aflat în reabilitare, pe strada Dornişoarei nr 10 Focșani) . Actul de donaţie a fost încheiat la Tribunalul Putna în anul 1900, iar singura condiţie a acestui gest era montarea unei plăci pe clădirea principală unde să fie scris numele donatorului. În noul perimetru şi în clădirile construite imediat de Primăria Focşani, pompierii s-au confruntat ca şi până atunci cu probleme de logistică mărunte, dar agasante. Deşi spaţiul era generos, lipseau mobilierul, împrejmuirile, fapt ce favoriza furturile din bunurile instituţiei. De asemenea zona era înţesată cu localuri de prostituate şi de cârciumi, motiv pentru care scandalurile se ţineau lanţ. Aceste impedimente au fost rezolvate repede şi în scurt timp s-a procurat mobilierul constând în mese, galerii, scaune, cuiere, roabe, jgheaburi, rafturi, fotolii, poliţe, paturi de fier etc. S-a construit din unele economii mai vechi şi un gard în jurul Secţiei de Pompieri.În plus s- a cerut de către aceştia şi edificarea unei săli de gimnastică, pentru că, spuneau cei ce au redactat documentele <<această ramură sportivă dezvoltă iniţiativa personalului, atât de necesară în uzul de incendiu, dezvoltă curajul şi mlădiază corpul>>. Un alt motiv pentru existența sălii de gimnastică era acela că în această încăpere se puteau agăţa şi folosi la antrenament instrumentele specifice meseriei –<<scara mecanică, scările de frânghii etc.>> Un alt necaz al pompierilor în acele timpuri, era şi acela că gurile de apă de la sacalele primăriei erau mai mici decât sitele de la sorburile pompierilor, iar dacă erau introduse fără site, cum au şi făcut de câteva ori, jgheaburile s-au înfundat de la mizeriile din apă”, arată documentaristul Florin Marian Dîrdală.
Comisie pentru asigurarea apei
Nu au lipsit nici problemele organizatorice, care de multe ori le-au pus piedici pompierilor să îşi desfăşoare activitatea cât mai rapid cu putinţă. „La niciun un an de când pompierii se mutaseră în noul sediu, o adresă de la Ministerul de Interne zugrăveşte mai bine decât orice altceva, starea unităţii în zorii secolului al XX- lea. <<De regulă, după fiecare incendiu, se aduc Serviciului de Pompieri tot felul de învinuiri din care cele mai dese sunt: nevenirea la timp a pompierilor, reaua stare şi insuficienţa materialului şi a căilor, fără ca cineva să se preocupe de adevăratele cauze şi cei în drept să ia măsuri de îndreptare. Pentru ca pompierii să se poată pe deplin achita de îndatoririle lor trebuie să fie înştiinţaţi de locul şi existenţa focului, îndată ce el s-a declanşat şi ajungând acolo oamenii să găsească apă şi ajutoarele necesare, fără de care toată munca lor ar fi zadarnică sau de prea mic folos. Aceste două condiţiuni trebuiesc dar îndeplinite în toate localităţile unde se află serviciu de pompieri. În realitate lucrurile se petrec cu totul altfel, după cum comunică Ministerul de Război. Astfel, avertizarea se face prin sergenţi de oraş la comisii, de aici la poliţie şi apoi la pompieri, sistem care este cât se poate de întârzietor, chiar admiţând că toate aceste autorităţi ar pune toată bunăvoinţa şi interesul în transmitere. Odată pompierii ajunşi la incendiu, alte întârzieri provenite în mare parte din lipsa de apă şi apoi din lipsa de măsuri de ordine şi amestecul tuturor în darea ordinelor şi măsurilor de luat. Trebuie dar ca abundenţa apei să fie asigurată, iar pe de altă parte autorităţile aflate la incendiu să ia fiecare dispoziţiuni în ceea ce le priveşte, lăsând serviciul pompierilor exclusiv lor, căci numai prin calm şi ordine se pot dobândi efectele cele mai bune. Pentru aceasta, de acord şi cu Ministerul de Război, am hotărât ca în fiecare oraş să se înfiinţeze o comisiune compusă de un delegat al comunei, unul al poliţiei şi altul al pompierilor, pentru ca de comun acord să stabilească atribuţiile fiecărei autorităţi cât şi măsurile ce trebuiesc luate pentru a asigura avertizarea la timp, suficienţa apei, existenţa ordinei şi a concursului tuturor autorităţilor pentru ajungerea scopului final, micşorarea pe cât posibil a pagubelor şi dezastrelor aduse de incendii>>. Acesta a fost un scurt tablou depre cum s-au instalat pompierii din Focşani în locul pe care se află acum. Ce mai poate fi adăugat despre această meserie şi despre oamenii ce o fac? Multe fapte, poveşti, reuşite deosebite, dar mai bine să le urăm la mulţi ani şi la cât mai puţine intervenţii în judeţ. Şi mai ales toată consideraţia vrâncenilor”, mai spune documentaristul Florin Marian Dîrdală, de la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale. Pompierii români îşi serbează ziua în fiecare an, pe 13 septembrie, după ce, la aceeaşi dată, în 1848, o companie romanească de pompieri s-a sacrificat în Tara Romanească în Dealul Spirii, în încercarea de a se împotrivi intervenţiei otomane, în apărarea Revoluţiei române. (R. MANOLACHE)
Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare, luna septembrie 2014
