Local

VIDEO: I.P.J. Vrancea a implementat în etapa I Proiectul privind Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică

Ziarul de Vrancea
1 oct 2024 1056 vizualizări

Sistemul informatic de monitorizare electronică, extins în toată țara și folosit în cadrul procedurilor judiciare

Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală.

 

 

Începând de astăzi, 1 octombrie 2024, 18 județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea) vor intra în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea se numără printre unitățile care au implementat în etapa I  Proiectul privind Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică.

De asemenea, începând cu 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.

Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.

Monitorizarea se va realiza automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.

După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.

În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au emis 277 de ordine de protecție provizorii, 116 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 2845 de cazuri de violență domestică, dintre care 832 în mediul urban și 2013 în mediul rural.

La nivelul județului Vrancea, în primele 8 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 2,7%, față de primele 8 luni ale anului 2023, de la 808 la 826 de fapte.

Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.

Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru amenințare (de la 71 la 93 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 75 la 133 de fapte).

După locul comiterii, 281 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, 542 în mediul rural, iar 3 fapte au fost înregistrate în străinătate.

În primele 8 luni ale anului 2024 instanțele judecătorești au emis 172 de ordine de protecție, 116 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

Din totalul de 277 de ordine de protecție provizorii emise, 226 au fost confirmate de unitățile de parchet (81,58%).

În primele 8 luni ale anului 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost emise 449 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 277 de ordine de protecție provizorii și 172 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În 133 de situații a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 30% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.

În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 108 infracțiuni, dintre care 5 de distrugere și 103 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție.

Pentru 9 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 4 rețineri, 3 arestări preventive, o măsură de arest la domiciliu și o măsură de control judiciar.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestuia.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.