Local

IPJ Vrancea: 35 de permise reținute și 40 de certificate de înmatriculare retrase în ultimele zile

Ziarul de Vrancea
2 mai 2023 1931 vizualizări

Începând cu data de 27 aprilie a.c. și până în prezent, în contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii rutieri vrânceni și-au intensificat activitățile, cu accent pe depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive pe raza județului Vrancea. Ce au transmis reprezentanții IPJ Vrancea cu privire la acțiunile desfășurate:

În cadrul activităților, în acest interval, au fost reținute 35 de permise de conducere și retrase peste 40 de certificate de înmatriculare, conform prevederilor OUG 195/2001 și au fost întocmite 3 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea  unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Toți conducătorii auto depistați în trafic cu viteză peste limita legală au fost testați atât cu aparatul alcooltest cât și cu aparatul Drugtest, obținându-se astfel două rezultate pozitive la consumul de substanțe psihoactive și unul la alcool.

 Acțiunile de control în trafic vor continua și în perioada următoare, motiv pentru care le recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic  și să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.