Local

Instructorii auto pot fi instruiți gratuit

Ziarul de Vrancea
23 aug 2017 683 vizualizări

De la începutul anului și până la jumătatea lunii august, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul accidentelor grave de circulație a scăzut cu aproape 6%, numărul persoanelor decedate în urma acestora diminuându-se cu 8,3%, iar cel al persoanelor rănite grav cu 5,25%. Principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere sunt: viteza (neadaptată la condițiile de drum/excesivă), neacordarea priorității de trecere pietonilor și neacordarea priorității de trecere vehiculelor. ”Pentru recunoașterea și gestionarea eficientă a riscului rutier, cunoașterea modului de manifestare a autovehiculelor în situaţii limită și a manevrării lor corecte în aceste împrejurări, respectiv a adoptării unei atitudini defensive în trafic, Poliţia Română, în parteneriat cu Academia Titi Aur, prin Asociaţia LIKE Bucharest şi cu Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., a lansat, pentru 2017, campania socială “VIAŢA e a ta”, care se derulează la nivel național, timp de 12 luni. Ajunsă acum la cea de-a doua etapă, Campania îşi propune să contribuie la dezvoltarea pregătirii şoferilor şi îmbunătăţirea comportamentului rutier al acestora, cunoaşterea cauzelor generatoare de accidente în România, precum şi la promovarea cursurilor de conducere defensivă, ca metodă de prevenţie, prin specializarea unui număr cât mai mare de instructori auto, care să transmită apoi aceste cunoştinţe cursanţilor lor. Astfel, începând de astăzi şi până la finalul lunii septembrie, se va derula activitatea propriu-zisă de specializare a instructorilor auto în Bucureşti şi în centrele zonale Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov”, se arată într-un comunicat al poliției române.

Instructorii auto din România nu vor să fie specializați… gratuit!

În momentul lansării  campaniei sociale „ViAŢA e a ta”, Academia Titi Aur și-a propus ca împreună cu sponsorii susținători să specializeze 1000 de instructori auto din toată țara. În perioada de înscriere, au fost contactate școlile de conducători auto din baza de date a ARR, în vederea desemnării instructorilor auto care să participe în acest proiect ambițios. S-au înregistrat online 473 de instructori auto.“Pentru categoria de șoferi cu vârstă între 18 și 24 ani, la nivel internațional, se fac cele mai multe demersuri de conștientizare și se insistă pe o pregătire temeinică în cadrul școlilor de șoferi, deoarece pentru ei accidentele rutiere reprezintă cauza numărul 1 de deces. Îi felicit pe cei care au ales să participe la aceste cursuri, mai ales că mulți dintre ei fac și efortul de a se deplasa într-un alt oraș decât cel de reședință. Sperăm ca echipa Academiei Titi Aur să le ofere informații utile pe care să le transmită mai departe cursanților lor. Din 2018, cursul va fi disponibil și contra cost pentru instructorii auto care doresc să se perfecționeze. Poate dacă trebuie să plătească pentru a fi mai buni, vor conștientiza utilitatea unui astfel de curs”, a precizat Titi Aur, directorul Academiei cu același nume. 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.