Local

Inspectorii ITM Vrancea au verificat firmele din domeniul construcțiilor

Ziarul de Vrancea
9 dec 2022 879 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă Inspectoratul Teritorial de Muncă( ITM) Vrancea oferă informații publice în legătură cu modul în care s-a desfășurat în județul nostru campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor.

Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un domeniu important al politicii Uniunii Europene și are ca scop protejarea vieții, integrității și sănătății lucrătorilor împotriva riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională care pot apărea la locurile de muncă și crearea unui climat de muncă optim.

În perioada aprilie – noiembrie 2022 s-a desfășurat Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor.

Campania a urmărit în special modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile. 

În cadrul acţiunilor întreprinse au fost vizitate mai multe şantiere, atât cele pentru care au fost primite la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea comunicări prealabile, cât şi cele ce nu necesită o astfel de comunicare conform prevederilor HG 300/2006 privind cerinţele minime de securitate si sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările şi completările ulterioare.

Au fost întocmite procese verbale de control pentru un număr de 56 angajatori care aveau în total 935 de salariaţi, unde s-au constatat un număr de 54 neconformități, pentru care inspectorii de muncă pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă au aplicat 54 sancţiuni contravenţionale (51 avertismente şi 3 amenzi în valoare de 9500 lei). Sancţiunile aplicate au la bază urmatoarele deficienţe constatate:

 -  neutilizarea echipamentului individual de protecţie din dotare;

 -  nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor;

-  neutilizarea sistemelor de protecţie colectivă pentru prevenirea căderilor de la înălţime;

 -  nu au fost stabilite, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin lucrătorilor care supraveghează lucrările.

Pentru remedierea neconformităţilor constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri şi    termene de intrare în legalitate.

Având în vedere datele statistice care reflectă faptul că domeniul construcţiilor prezintă risc ridicat de accidentare, vor continua acţiunile de monitorizare şi verificare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi asupra modului în care sunt implementate de către angajator, la locul de muncă, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.

Eliza Botezatu-  Inspector şef, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.