Local

Informații importante pentru părinți: Procedura de înscriere în clasa pregătitoare a fost stabilită de Ministerul Educației

Ionel Sclavone
16 mai 2020 3302 vizualizări

Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la finalul 2020 trebuie să știe că înscrierile în clasele pregătitoare se pot face până pe 7 iulie 2020, urmând ca repartizarea acestora să se facă în două etape succesive. Prevederea este stipulată într-un ordin al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), nr. 4.244/2020, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare până la data de 7 iulie. Înscrierea se va face în baza unei solicitări scrise, transmisă de părinți, în format fizic sau electronic, către unitățile de învățământ.

Conform calendarului înscrierii din Ordinul MEC nr. 4.244/2020, până pe 25 mai 2020, pe site-urile centrelor de resurse și asistență socială și pe site-urile inspectoratelor școlare va fi afișat programul de evaluare și vor fi publicate modelele de cerere tip de înscriere.

Trebuie menționat că pentru copiii care au frecventat grădinița în acest an școlar, părinții trebuie să obțină și o recomandare de înscriere în clasa pregătitoare de la conducerea grădiniței. Dacă nu a frecventat grădinița ori a revenit din străinătate, cel mic va avea nevoie de o recomandare de înscriere eliberată de centrele de resurse și asistență socială. În baza acestor recomandări părintele poate completa cererea pentru înscrierea la clasa pregătitoare.

Conform documentului MEC, repartizarea copiilor în clasa pregătitoare se va face în două etape succesive, după cum urmează:

În prima etapă, 8-20 iulie, copiii vor fi repartizați în baza cererilor de înscriere și a documentelor depuse de părinți. În cea de-a doua etapă, 21-31 iulie, înscrierea se va face, pe locurile rămase libere, pentru copiii care nu au participat la prima etapă sau care nu au fost distribuiți. În perioada 1 - 4 septembrie vor fi soluționate cererile făcute de părinții ai căror copii nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.