Local

Informații de interes pentru vrâncenii proprietari de apartamente.Noi reguli pentru finanțarea reabilitării termice a blocurilor

Ionel Sclavone
29 nov 2022 2125 vizualizări

Proprietarii apartamentelor din blocurile care intră în programul de reabilitare termică vor avea de achitat o contribuție mai mică decât în prezent.

Conform unui proiect de act normativ aflat în dezbatere publică, contribuția asociațiior de proprietari și a autorităților locale, prin intermediul cărora se derulează programul, vor avea de achitat doar 5% din valoarea proiectului, iar nu 40% cât prevede legea în prezent.

Legislația pentru acordarea fondurilor având ca destinație investițiile în creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe urmează să fie modificată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Obiectivul urmărit este ca numărul clădirilor care intră în programul de reabilitare termică să crească, iar utilizarea fondurilor europene să fie optimizată.

Se dorește „reglementarea unor măsuri care să conducă la creșterea numărului de clădiri renovate energetic și la utilizarea optimă a fondurilor alocate prin Politica de Coeziune pentru realizarea obiectivelor europene și naționale în domeniul eficienței energetice în clădiri”.

Autoritatea publică locală va trebui să aducă la cunoștința asociațiilor de proprietari posibilitatea finanțării activităților/ lucrărilor în noile condiții, criteriile de acces la acest program de finanțare, precum și cota de contribuție ce revine asociației de proprietari.

Cum se vor împărți banii după noile reguli

Noile prevederi ce urmează a fi adoptate stabilesc faptul că pentru finanțarea reabilitării termice a blocurilor se vor putea folosi mai mulți bani din fondurile europene nerambursabile și mai puțini din bugetele locale sau cele ale asociațiilor de proprietari.

Se acordă 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor;

Alți 5% vor fi repartizați din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară față de contribuția prevăzută la punctul anterior.

Iar diferența de 5% este acoperită din bugetele locale sau din alte surse legal constituite, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari.

În plus, pentru a echilibra contribuția asociațiilor de proprietari și a stimula promovarea acestor tipuri de proiecte, viitoarea ordonanță stabilește că autoritățile locale vor putea contribui doar cu maximul 3% din valoarea proiectului. Diferența, de 2% (minim) va fi asigurată de asociațiile de proprietari din fondurile proprii.

În prezent, OUG 18/2009 stabilește că finanțarea acestor tipuri de lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe se poate asigura din fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene și din alocații de la bugetul de stat în proporție de 60%.

Iar diferența de 40% va proveni din fonduri aprobate în bugetele locale și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.