Incendiu la un adăpost de animale în comuna Pufești, sat Ciorani
Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri după-amiază, în jurul orei 16:30, la un adăpost de animale din localitatea Ciorani, comuna Pufești. Flăcările au cuprins rapid o anexă gospodărească, întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Potrivit informațiilor transmise printr-o informare oficială de presă de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, intervenția a fost promptă. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere din cadrul Secției de Pompieri Adjud, sprijinite de o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Pufești.
„Incendiul a fost localizat, iar în acest moment se acționează pentru lichidare”, a precizat reprezentantul ISU Vrancea în comunicatul emis miercuri, 30 aprilie, la ora 16:41.
Nu au fost raportate victime până la această oră, însă intervenția pompierilor este îngreunată de materialele combustibile aflate în interiorul adăpostului. Deocamdată, nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, acestea urmând să fie stabilite în urma unei anchete de specialitate.
Vom reveni cu amănunte pe măsură ce echipele de intervenție finalizează operațiunile de stingere
Pufești, 30 aprilie 2025 – Ziarul de Vrancea
Citiți și textul integral al informării de presî transmisă de purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, in legătură cu știrea de mai sus:
Informare de presă, miercuri 30 aprilie 2025, ISU Vrancea, ora 16.41:
Incendiu la un adăpost de animale în comuna Pufești, sat Ciorani
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (adăpost de animale) în comuna Pufești, sat Ciorani.
La fața locului acționează două autospeciale de stingere din cadrul Secției Adjud, precum și o autospecială aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pufești.
Arde un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
Incendiul a fost localizat, iar în acest moment se acționează pentru lichidare.














