Local

Incendiu de proporții în comuna Slobozia Ciorăști, în zori. Bărbat de 68 ani, găsit carbonizat. Două case au ars din temelii

Ziarul de Vrancea
8 iun 2023 1845 vizualizări

În jurul orei 03:35, s-a solicitat prin apel la numărul unic de urgentă 112, intervenția pompierilor militari la un incendiu de proporții în comuna Slobozia Ciorăști.

La fața locului, s-au deplasat în cel mai scurt timp, 5 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de muncă operativă și 1 ambulanță SMURD. Misiunea s-a desfășurat în cooperare cu pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Slobozia Ciorăști.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul de manifesta violent, cu flacără deschisă, pe o suprafață de 300 mp, cuprinzând acoperișurile a 2 gospodării. Din nefericire, în timpul intervenției, într-una dintre locuințe a fost găsită o victimă carbonizată, respectiv un bărbat, în vârstă de 68 ani.

În urma evenimentului, la gospodăria de la care a izbucnit incendiul au ars 250 mp din acoperișul locuinței și anexelor, precum și bunurile de uz casnic și gospodăresc aflate în interior, iar la locuința învecinată 50 mp din acoperișul locuinței.

Cauza probabilă care a provocat incendiul a fost cuptor cu microunde lăsat în funcțiune nesupravegheat.

BULETIN INFORMATIV   Nr. 54 Focşani, 06.06.2023

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.