Local

Încă o dovadă că legile în Vrancea sunt doar pentru fraieri!

Ziarul de Vrancea
3 oct 2018 1915 vizualizări

În ciuda deciziei cu putere de lege executorie dată de BEJ Vrancea marți, bannerele pro-referendum au rămas nemișcate, pe parcursul zilei de miercuri.

Reamintim că printr-o hotărâre pronunțată marți, 02.01.2018, de Biroul Electoral Județean Vrancea, constituit pentru referendumul din 6-7 octombrie 2018, bannerele pro-referendum apărute în ultimele zile în diferite puncte ale municipiului Focşani trebuie să fie îndepărtate.

Așa cum Ziarul de Vrancea a anticipat încă de la publicarea articolului Bannerele pro-referendum din Focșani trebuie să fie îndepărtate de marți 02.10.2018, deși decizia BEJ Vrancea este executorie, nu este exclus ca aplicarea acesteia să fie întârziată, astfel încât la momentul aducerii ei la îndeplinire, efectul montării ilegale a bannerelor cu pricina să fi fost în mare parte atins.

Concret, realitățile se prezintă astfel: cum referendumul se va desfășura sâmbătă și duminică, ultima zi legală de desfășurare a campaniei pentru această consultare populară a alegătorilor cu drept de vot va fi vineri, 05.10.2018. La modul în care s-au respectat legile în viogare, atât la amplasarea, cât și la îndepărtarea bannerelor menționate, este posbil ca ele să rămână ”pe poziții” chiar și în zilele votării, respectiv sâmbătă și duminică.

De luni, 08 octombrie 2018, însă, gata! Se va duce sigur la îndeplinire decizia BEJ Vrancea, privind îndepărtarea de pe pozițiile în care au fost amplasate ilegal în Focșani bannerele pro-referendum. Pentru că în Vrancea și în România zilelor pe care le trăim, legile sunt obligatoriu de respectat doar de către fraieri! Restul șmecherilor pot, nestingheriți de nimeni și nimic, să procedeze exact așa cum au făcut în cazul bannerelor: aplică legile după ce ele și-au produs deja efectele în ilegalitate!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.