Local

În ultimele 24 de ore au fost verificate 144 de societăți comerciale, 159 locaţii de interes, 105 mijloace de transport persoane, din care 69 mijloace de transport în comun, fiind legitimate totodată aproximativ 160 de persoane

Ziarul de Vrancea
17 feb 2021 1042 vizualizări

                                                                          

ACŢIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19

 

 

            În ultimele 24 de ore, poliţiştii vrânceni alături de jandarmi și polițiști locali, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

La aceste activităţi au participat peste 200 de efective.

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost verificate 144 de societăți comerciale, 159 locaţii de interes, 105 mijloace de transport persoane, din care 69 mijloace de transport în comun, fiind legitimate totodată aproximativ 160 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate în contextul COVID-19, 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16600 de lei.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului  judeţ. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de COVID-19, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție şi să nu se expună la riscuri!

B.P. Nr. 77 din 17 februarie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.