In memoriam | Profesorul Tudor Gogancea: „Măi cetățeni!”
Profesorul de fiizică Tudor Gogancea, fost director director al Colegiului Naţional Pedagogic „Spiru Haret” Focşani şi fost inspector şcolar general adjunct a pierdut, miercuri 07 octombrie 2020, lupta pentru viață, pe care o purta de câțiva ani cu o boală nemiloasă.Foto:adevarul.ro
Nu este o sintagmă demnă de Caragiale, ci mai degrabă o emblemă a unui profesor care mi-a marcat destinul, deși poate nu a știut niciodată acest lucru. Cred sincer că Geneza este legată de Cuvânt în orice ființă umană și în persoana domnului profesor de fizică Tudor Gogancea se înrâurea un om de o afabilitate și o bonomie care stilistic întregea acel arhicunoscut.. „Măi cetățeni”.
Cu regret aflu astăzi că a trecut la cele veșnice acest mare profesor care asemeni talentatului detectiv Hercule Poirot încerca să aducă fizica la clase într-un mediu care poposise la profilul uman tocmai pentru a scăpa de corvoada prea nefrecventabilului real.
Acest Poirot al Liceului Pedagogic Focșani a fost un mare umanist, de o inteligență sclipitoare ce îmbrăca cu atâta farmec stilului său ironic de trata lucrurile
În perioada când eram în liceu (2004-2008) și domnul Gogancea era directorul școlii am primit un task de a aduce o triplă uriașă la un etaj superior. Cum dimensiunea era problematică nu o puteam muta și atunci m-a izbit inspirația să o arunc unui coleg la etaj în speranța că va prinde capatul liber al triplei, celălalt fiind în priză. După acest experiment care a necesitat și utilizarea acelui faimos T al femeii de serviciu ca un vânjos bărbat în devenire încercam să-mi arăt forma suplă de la cele 100 de flotări pe care le făceam zilnic ca să agăț gagici. Doar eram la un liceu de fete.
Practic eram la o defilare bine ticluită și mă simțeam adolescentul înrămat al zilei, însărcinat de director să rezolv o mare problemă. După repetate încercări care au relevat o pură prostie din partea mea și a coechipierului meu domnul director a purces la locul faptei și fără prea multe explicații a grăit asemeni lui Zarathustra: ”Filimoane, Filimoane, zici că suntem în filmele cu proști”.
M-am bucurat totuși că mă privea cu speranță spre deosebire de coechipierul meu de la etaj care se adâncise în prostie, crezând sacrosant în acel T aerian pe care îl regizase la locul faptei cu atâta aplomb.
”Mai cetățeni, dacă vă aflați cu crocodilul și priviți cerul și vedeți o stea căzătoare ce vă veți gândi? Că e iubire mare..nu? Nu-i așa cetățeni! E doar un fenomen stiințific”
Astfel de modalități interactive de a ne ajuta să înțelegem un ABC din fizică au rămas și acum episoade rodnice de care îmi furnizez pe ascuns suficiente motive să râd cu poftă de unul singur.
Gogancea era un personaj plin de viață, purtând în el un profil clasic de umanist. Eu așa l-am cunoscut ca un pesonaj veritabil de un umor molipsitor. Când pe nedrept am luat 8:30 la oral la Limba Română am dat buzna la biroul său de la Inspectorat confesându-i pățania cu o brută sterilă de la comisie ce și astăzi se deghizează în ființă sibilinică bine vârâtă în lanțul trofic local al școlilor. Mi-a spus sec și plin de empatie: ”Scrisul e scris, acolo nu poți interpreta cum vrei tu, nu e subiectiv”.
Poate cea mai frumoasă amintire dincolo de mustața sa infailibilă în a-l portretiza ca adorabil a fost episodul în care am luat un 4 la Fizică care m-a înfuriat atunci. Coechipierul meu, oricum depășit de fizică total, același ipochimen care pendula T-ul femeii de serviciu în căutarea marțienilor, învățase papagalicește lecția de fizică crezând că fuserește ora. După ce și-a notat și sub unghii soluțiile, formulele salvatore a fost primul invitat la tablă care conform norocului din popor a primit nota 7.
Gogancea era departe de a fi naiv și putea recunoaște un papagal dintr-o mie chiar dacă era vorbitor și ceva mai coerent decât alți papagali
Când a venit rândul meu nu m-am descurcat atât de bine și am primit ce meritam adică nota 4. Când m-am dus să-l confrunt că e nedrept să am această notă pe merit în timp ce alții prin necinste au note mai mari mi-a spus fermecătător: ”Unii nu au altă sansă decât să copieze în viață. Tu nu!”.
Cu aceste cuvinte pot spune că ideea ”dascălul făuritor de suflete” a devenit o epifanie în viața mea. Așa că am ales să-mi urmez șansa deschisă de aceste cuvinte.
Chiar și acum aud: ”Mai cetățeni...”.
Alexandru Filimon a fost elev al profesorului Tudor Gogancea la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” Focşani
