Local

In Memoriam Ionuț-Sebastian Burlan (1982-2022)

Costică NEAGU
14 mai 2022 7074 vizualizări

Acest început de mai este îndoliat pentru școala și cultura vrânceană. Ne-a părăsit grăbit și tăcut unul dintre dascălii căruia îi prevedeam un viitor haretian în școala vrânceană și chiar națională – Ionuț-Sebastian Burlan.

Profesorul Ionuț Burlan a apărut ca o ,,făclie”, preocupat de a aprinde o lumină călăuzitoare elevilor, părinților și chiar dascălilor din școala pe care o păstorea. La vârsta când alți dascăli sunt preocupați de lucruri lumești, Profesorul Burlan nu ostenea să dea Școlii nr. 7 din Focșani, un brand cultural, un patron spiritual ,,Adrian Păunescu”, fiind în același timp atent și cultivând cu asiduitate, cea mai înaltă voce lirică, vrânceană – Dumitru Pricop.

Fără trufie și emfază, și-a luat alături de el, în demersul educativ și cultural, colegii, pe profesorul și scriitorul Florinel Agafiței, pe Andrei Păunescu, una dintre vocile lirice cele mai puternice din România și un vector cultural foarte activ, pe profesorul de muzică, Ionuț Drilia și nu în ultimul rând întregul colectiv didactic, părinții elevilor și comunitatea locală care a fost prezentă la acțiunile educative și extrașcolare la care și eu am participat.

A creat un mediu educativ în școala pe care o coordona, prin parteneriatele cu școlile gimnaziale din Negrilești și Golești.

Profesor tânăr și entuziast, cu origini negrileștene, cu ascendențe intelectuale și pedagogice înalte, în linie maternă (unchiul său, Vasile Bratu <1920-1980>, a fost rectorul Institutului Agronomic din Timișoara), Ionuț Burlan mi-a trezit încredere și speranță, de aceea l-am apropiat și mi l-am apropiat.  

Prin formație profesională, dar și prin vocație (profesor de limba română și de teologie), Ionuț Burlan era predestinat să împlinească teoria lui Durkheim care afirma că procesul de coagulare a unei comunități se sprijină pe doi piloni: formarea gândirii logice și formarea gândirii magice-religioase. Pilonii formării acestor tipuri de gândire și de reprezentări care dau unitate comunității, sunt preotul și învățătorul: ,,Învățătorul, ca și preotul are o autoritate recunoscută pentru că el este organul unei persoane morale care-l depășește”.    

Toate aceste premise și pașii făcuți de Profesorul Ionuț-Sebastian Burlan la început de drum, ne determină să afirmăm că o mare speranță a școlii vrâncene s-a stins prea devreme, fără să dea întreaga măsură a harului său, aici pe pământ, iar prin plecarea lui la cele veșnice, Școala Vrânceană este mult mai săracă aici pe pământ!

Domnule Ionuț-Sebastian Burlan, Dumnezeu să te așeze în rândurile drepților!

PIOASĂ ȘI VEȘNICĂ POMENIRE!  

Costică Neagu

Citiți și:A murit luni seară din cauza unui stop cardio-respirator, la doar 40 de ani, directorul Școlii Gimnaziale nr 7 Focșani, Ionuț Sebastian Burlan


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.