În memoria profesorului Tudor Gogancea | Tudore... deschide Poarta!
Un strigăt în zadar. Tudor, Tudor Gogancea se pregătește de marea călătorie, din care nu s-a întors nimeni. Dar cine știe/ Fizicianul Tudor Gogancea poate va descoperi secretul reîntoarcerii în lumea gravitației. Doamne, ce om a fost acest Tudor Gogancea! A fost ales de Creator să suporte toate loviturile vieții: o soție de excepție moartă la vârsta când alții încep să trăiască, păîrinți trecuți în nemurire la fel de firesc, un băiat și o fată lăsați mângâiere parțială. Acum avea un soare la care să se închine. O nepoțică! Vremea nu a vrut să renunțe la menirea ei și brusc i-a retezat fluxul clipelor.
Dragul meu Tudor nu-mi va mai descide poarta casei de la Golești, o oază de liniște și bunătate. Puteți oare înțelege ce om rar a fost Tudor, nume de domn și de magistru. Profesor în luptă cu inerția, director de liceu pedagogic în confruntare cu rutina, inspector școlar general privind mereu spre înnoire, Tudor Gogancea bătea toate convențiile formale. De o politețe uneori suspectă, generos, solidar la nevoie, dragul meu prieten nu știa să urască, în ciuda faptului că mulți l-au urât.
În lume sunt oameni buni și oameni răi. Puțini sunt însă oameni.
A muncit cu fervoare. Voia să fie totul perfect. Deseori l-am vizitat la mica lui „fermă” de la Golești. Vorbea cu patos despre acest loc moștenit de la părinți.
Din câte l-am cunoscut, Tudor, nu vreau să folosesc diminutivul, știa să se bucure sincer, chiar dacâ înăuntru îl măcina o durere sfâșietoare. Era, la suprafață un om puternic. Nu boala parșivă l-a doborît. Singurătatea i-a grăbit trecerea dincolo. Se spune că despre cei plecați „numai bine”. Eroare. Despre Tudor, dragul meu coleg și prieten rar, e greu să cauți umbre. Cu vreo lună în urmă îi trimisesem un mail prin care îl rugam să ne întâlnim ca să-i ofer ultimul meu roman. Niciun răspuns. Nu am insistat, dar eram neliniștit. Vestea dispariției neașteptate m-a blocat. Informațiile privind ceremonia de despărțire sunt și acum sărace. Tot Ziarul de Vrancea va fi cel care-și va deschide paginile pentru omagierea vrâncenilor de top și nu numai.
Tudor Gogancea va ajunge în curând la doi metri sub pământ. Miile de discipoli vor duce mai departe cu ei visul înălțării, temeritatea zborului spre înalt, păstrând într-o casetă ascunsă a sufletului recunoștința pentru magistrul lor, care zi de zi i-a provocat să reflecteze la un termen esențial pentru progres: „cetățean”.
Tudor Gogancea, mă simt onorat că te-am avut în preajmă și am comunicat cu prietenie și respect. Să te bucuri de mila Sfîntului și să știi că nu doar „ai făcut umbră pământului”.
Vasile Lefter
