In memoriam – Valeriu Părpăuță (1946-2021)
L-am cunoscut pe dmnul Valeriu Părpăuță în iulie, 1978, într-o împrejurare tragică pentru familia mea – cumnatul meu a murit înecat „la draglină”, la Suraia. Formalitățile cereau ca sora mea, soția decedatului, să dea o declarație la procurorul care constatase decesul, întrevedere la care am fost și eu de față.
Am fost plăcut surprins de modul în care „omul legii” a interacționat cu sora mea, devastată de durere.
Mai târziu, când am ajuns pe la judecătorie cu alte probleme „civile”, am fost surprins să-l întâlnesc pe Valeriu Părpăuță în „sala pașilor pierduți”, de data asta în calitate de avocat. L-am abordat, pentru că nu cunoșteam pe nimeni pe acolo, am discutat și apoi, în timp, i-am cerut sprijinul atât ca sfătuitor cât și ca apărător.
Am apreciat la Domnia sa franchețea cu care discuta problemele de specialitate, modul în care lămurea orice chestiune, cu „legea” în mână, fără să vândă iluzii. În timp, cum se întâmplă în viață, l-am recomandat unor prieteni sau cunoscuți. De fiecare dată, cel care-i solicita serviciile se arăta mulțumit atât de serviciul, cât și de onorariul pretins.
De fiecare dată când ne vedeam schimbam opinii, păreri etc.
Tot timpul am trăit cu impresia că Dl Părpăuță este un singuratic, un om care trăia cu nostalgia locurilor și oamenilor din nordul Moldovei (Botoșani), despre care vorbea mereu cu admirație și căldură.
Cu timpul, când ne-am mai apropiat, atunci când apăreau unele cărți rarisime, știind grija mea pentru carte, îmi dădea câte un telefon mă ruga să-i procur un titlu anume. Doar două titluri despre care îmi amintesc (G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent și Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni), știu că a insistat foarte mult să le aibă, atât pentru el, dar mai ales pentru copii (Marius și Măgduța).
M-am întrebat și l-am întrebat de ce este tot timpul foarte serios și înnegurat și mi-a mărturisit că duce în spate o mare suferință, în urma unui accident rutier, suferință despre care nu-i plăcea să se plângă și pe care o ducea „pe picioare” și... pe bicicletă.
Ceea ce m-a impresionat foarte mult la Valeriu Părpuță, a fost munca asiduă, atât munca fizică, roboteala permanentă – cred că stătea numai când dormea -, cât și munca profesională, migala cu care își pregătea fiecare pledoarie. Cred că agendele avocatului Valeriu Părpăuță sunt adevărate arhive din care urmașii lui, probabil, ambii avocați, ar putea scoate un roman fluviu sau o cronică amănunțită a vieții societății românești din preajma evenimentelor din decembrie 1989 și după. Uneori îi sugeram aceste gânduri, iar el zâmbea cu subînțeles...
Plecarea lui Valeriu Părpăuță la cele veșnice, lasă un gol în peisajul justiției vrâncene, în slujba căreia s-a aflat toată viață, ba încă și-a închinat și urmașii acestei munci.
Veșnică să vă fie pomenirea și Dumnezeu să vă așeze în rândul drepților, Domnule Valeriu Părpăuță!
Costică Neagu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
De același autor
Profesorul vrâncean Costică Neagu: Scrisoarea deschisă a președintelui Nicolae Manolescu publicată cu puțin timp înainte de a muri
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Alina Nastase, acum 1092 zile, 19 ore, 51 minute, 15 secunde 
